Un bărbat și o femeie din Bihor, reținuți pentru proxenetism

3830
retinut arestat poliţie-800x501
Foto caracter ilustrativ
 

La data de 16 noiembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, au efectuat cercetări într-un dosar care vizează un bărbat, de 27 de ani, din județul Bihor și o femeie, de 30 de ani, din municipiul Oradea, bănuiți de proxenetism.

 

Cei doi sunt bănuiți că, în perioada 2018 – 2020, ar fi racolat și obligat mai multe femei, care proveneau din categorii sociale defavorizate, să practice prostituția în folosul lor, în diverse locații din Oradea. Totodată, aceștia sunt bănuiți că și-ar fi însușit o mare parte din banii câștigați de victime.

În urma administrării probatoriului în cauză, la data de 16 noiembrie a.c., polițiștii i-au reținut pe cei doi pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

La data de 17 noiembrie a.c., aceștia au fost prezentați Judecătoriei Oradea, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale.

În cauză, s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.