Potrivit datelor transmise de Ministerul Sănătății, 19 cazuri noi de meningită/meningo-encefalită cu virus West Nile, au fost depistate săptămâna trecută în mai multe județe ale țării: în București – 5 cazuri, la Iași 3 cazuri, câte două cazuri în județele Bacău, Bihor și Dolj și câte un caz în județele Caraș Severin, Prahova, Galați, Vaslui și Suceava.
Medicii Spitalului Județean din Oradea, spun ca la începutul lunii septembrie au fost confirmate, prin probe de laborator două cazuri de meningită din pricina virusului West Nile. Unul este chiar socrul asistentei șefe de la secția de Anestezie Terapie Intensivă de la Spitalul Județean Oradea, care acum se simte mai bine. Celălalt bihorean, cu vârsta în jur de 70 de ani a decedat, dar din cauza comorbidităților (avea bronhopneumonie). Aceste două cazuri au fost înregistrate de Ministerul Sănătății mai târziu, doar după confirmarea meningitei (de la înțepătura de țânțar) prin probe de laborator.
Dr. Carmen Pantiș a informat potrivit bihon.ro că acum la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din municipiul Oradea sunt alți doi pacienți internați, dar la care încă se așteaptă rezultatul probelor de laborator, pentru a se confirma respectiv infirma infecția cu virusul West Nile. E de așteptat ca medicii inspectori de la Direcția de Sănătate Publică Bihor să transmită date despre cele două cazuri și eventual, să reamintească măsurile ce au fost luate și cele care vor fi luate pentru protejarea populației, împreună cu reprezentanți de la alte instituții abilitate (administrația locală și cea județeană).
În sezonul 2018, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, în România, s-au înregistrat 29 de decese la pacienţi care erau infectaţi cu virusul West Nile. Pentru perioada următoare, se aşteaptă ca tendinţa de scădere a cazurilor de îmbolnăvire cu virusul West Nile să continue.