Campusul central al Universității din Oradea a fost, joi, 26 iunie 2025, locul unui protest organizat de Uniunea Studenților din România (USR). Aproximativ 50 de studenți de la toate facultățile universității s-au adunat pentru a-și exprima dezacordul față de propunerea Ministerului Educației de a reduce bugetul destinat burselor studențești cu 1,5 miliarde de lei.
„Acest lucru ar însemna o scădere de aproape 40% a cuantumului minim al bursei, la doar 218 lei per student”, a explicat Ioana Iova, vicepreședinte USR – zona de Vest.
Participanții la protest s-au îmbrăcat în alb, dorind să transmită un mesaj de unitate și puritate a intențiilor. „Ne-am îmbrăcat azi în alb ca să arătăm că noi, studenții, nu ar trebui să fim victime a ceea ce se întâmplă acum la București”, a declarat Raluca Lezeu, președinta Uniunii Studenților din Oradea (USO).
Un moment simbolic al manifestației a fost acela în care studenții au legat panglici albe de ramurile celor doi arbori de magnolii din inima campusului. „Gestul nostru a fost unul profund simbolic, marcând dorința unei generații de a fi ascultată, nu ignorată”, a spus Ioana Iova.
Aceasta a adăugat că acțiunea a fost un gest de solidaritate cu toți colegii din țară: „Ne-am strâns azi aici în semn de solidaritate cu colegii noștri, ca să atragem atenția că vocea studenților nu trebuie să fie ignorată, să ne apărăm drepturile și să spunem răspicat că noi credem în schimbare, în bine.”
Manifestația s-a încheiat cu intonarea imnului studențesc „La umbra marelui urs”, piesa trupei Phoenix, considerată un simbol al comunității academice și un apel la dreptate și echitate în educație.
„Prin această acțiune, studenții transmit un mesaj clar: educația trebuie susținută, nu redusă, iar tinerii au nevoie de sprijin real, nu de promisiuni tăiate din buget”, a spus un student prezent la protest.





































