3.2 C
Aleşd
vineri, 21 martie 2025
Blue Container Aleșd

Stingere incendiu în Finiş şi salvare bunică

În cursul nopţii de marţi spre miercuri, 25 mai a.c., în jurul orei 02.30, forţele de intervenţie ale Secţiei de Pompieri Beiuş au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, pentru stingerea unui incendiu produs la o gospodărie din localitatea Finiş.
Flăcările, izbucnite la o afumătoare, cel mai probabil din cauza utilizării focului deschis în spaţii închise, se manifestau şi la şura situată în imediata proximitate, propagându-se de acolo, la acoperişul unei construcţii auxiliare din cadrul gospodăriei învecinate, aflat la o distanţă de aproximativ 50 de centimetri.
Pompierii militari au stins incendiul în limitele găsite, reuşind să împiedice extinderea flăcărilor la cele două locuinţe din cadrul gospodăriilor afectate de eveniment.
Au ars afumătoarea, circa 20 de metri pătraţi din acoperişul şurii şi o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi din acoperişul anexei învecinate.

În dimineaţa zilei de miercuri, în jurul orei 08.30, un bărbat semnala, prin intermediul Sistemului Unic 112, faptul că bunica lui, în vârstă de 78 de ani, se afla        într-o situaţie de urgenţă, septuagenara, domiciliată într-un apartament situat într-un bloc de locuinţe de pe strada Alexandru Cazaban din Oradea, fiind auzită solicitând ajutor.
La adresa indicată de apelant s-au deplasat de urgenţă două echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului 2 Oradea, din care unul de prim ajutor calificat. Forţele de intervenţie au pătruns, cu ajutorul scării culisabile, prin balcon, în apartamentul situat la etajul III al imobilului, unde au găsit-o pe proprietară căzută în holul locuinţei. Echipajul de prim ajutor calificat i-a acordat femeii, care prezenta probleme de sănătate, îngrijirile necesare, transportând-o ulterior la spital pentru investigaţii suplimentare. 

OFIŢER INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Căpitan
CAMELIA ROŞCA

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

37,000FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
1,003CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,780AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI