Sprijin pentru introducerea gazului în comuna Mădăras

67

Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a anunțat astăzi, 31 martie, într-o conferință de presă, un nou parteneriat pentru extinderea rețelei de gaze naturale în județul Bihor.

 

Consiliul Județean Bihor încheie un contract de asociere cu primăria Mădăras pentru a asigura distribuția de gaze naturale în toată comuna, respectiv în satele Homorog și Ianoșda. Acordul a fost adoptat în cadrul ședinței ordinare a instituției de astăzi, 31 martie. 

Administrația județeană sprijină primăria cu suma de un milion de lei, monitorizează implementarea contractului de execuție și participă la recepția lucrărilor.Primăria va asigura diferența dintre suma alocată de Consiliul Județean Bihor și valoarea totală a investiției. 

Vă reamintim că până acum, Consiliul Județean Bihor a mai încheiat în acest scop parteneriate cu primăriile Sânnicolau Român, Tinca, Lunca și Ștei. 

După încheierea acestui protocol cu Mădăras, vom ajunge la cinci localități din programul nostru multi-anual. Consiliul Județean Bihor alocă un milion de euro în fiecare an pentru acest obiectiv. Licitația pentru execuția lucrărilor de introducere a rețelei de gaz în comuna Sânnicolau Român s-a finalizat. Dacă nu vor fi contestații, săptămâna viitoare se va semna contractual de execuție. În primele două luni va fi realizat proiectul tehnic, iar până la finalul acestui an ar urma să fie gatalucrările”, a precizat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor. 

Consiliul Județean Bihor va sprijini, de asemenea, cele opt commune din județ care au câștigat proiecte pe fonduri europene pentru introducerea gazului: Oșorhei, Nojorid, Paleu, Rieni, Buntești, Pietroasa, Drăgănești și Lazuri de Beiuș. 

Vom sprijini aceste primării cu consiliere în ceea ce privește pașii următori, inclusiv contractarea de credite pentru asigurarea cofinanțării. De asemenea, dacă Guvernul României nu va găsi o soluție pentru a acoperi TVA-ul pe care astăzi aceste unități administrativ-teritoriale trebuie să îl plătească, Consiliul Județean Bihor va aloca fiecărei primării o sumă de 200.000 euro. Totodată, vom sprijini comuna Paleu cu suma de 400.000 euro pentru a realiza exproprierile pe viitoareletrasee ale conductelor de gaz”, a mai adăugat Mircea Mălan.

 

Urmărește-ne și pe Google News

 
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.