Spălătorie auto amendată de comisarii Gărzii de Mediu Bihor cu 50.000 de lei

2314

Începând din luna ianuarie, comisarii Gărzii de Mediu Bihor au demarat controale privind calitatea aerului, prin identificarea potenţialelor surse de imisii/emisii poluante care creează disconfort zonelor rezidenţiale, în vederea reducerii acestora şi la operatorii care deţin surse de emisii industriale.

Au fost efectuate şi se vor efectua tot anul, inspecţii la amplasamentele unde se constată că se înregistrează arderi necontrolate de deşeuri, incendii de vegetaţie, incendii la unităţi economice în activitate cât şi la cele inactive, incendii care au putut determina schimbări ale caracteristicilor componentei de mediu aer.

Vor fi efectuate inspecţii la şantierele de construţii, cu privire la existenţa instalaţiilor de spălare a autocamioanelor şi la modul de gestionare a deşeurilor rezultate din construcţii şi la existente mijloacelor de protecţie împotriva degajărilor de pulberi sedimentabile.

De asemenea inspecţiile vor viza şi operatorii economici care desfăşoară activităţi de salubrizare stradală de pe raza judeţului Bihor.

Până în prezent a fost aplicată o sancţiune în valoare de 50 000 lei, unei spălătorii auto, unde se spăla un autocamion în afara suprafeţei autorizate în imediata apropiere a unui imobil locuit. Particulele încărcate cu suspensii au afectat imobilele învecinate.

Scopul tematicii de control este acela de a asigura un mediu curat pentru judeţul Bihor.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.