Ședință de evaluare a ofertelor pentru Drumul Expres Oradea – Arad

109

În această săptămână a avut loc o nouă întrunire a comisiei de evaluare pentru Drumul Expres Oradea – Arad. Specialiștii din cadrul Consiliului Județean Bihor desemnați în această comisie, împreună cu omologii din județul Arad, au analizat ofertele depuse de firmele interesate să actualizeze Studiul de Fezabilitate (SF) și să realizeze Proiectul Tehnic (PT). 

La finalizarea evaluărilor va fi desemnat un câștigător, iar după semnarea contractului, firma va putea începe să lucreze la realizarea documentației. 

Au fost depuse cinci oferte în cadrul licitației care a avut ca obiect <<Actualizare/Completare/Revizuire studiu de fezabilitate, elaborare proiect pentru autorizarea executării lucrărilor, proiect tehnic de execuție și asistență tehnică din partea proiectantului (S.F.+P.A.C.+P.O.E.+P.T.E.) „Drum expres Oradea – Arad”>>.

Au depus oferte doi ofertanți unici, CONSITRANS și ADURO IMPEX, respectiv trei asocieri: SEARCH CORPORATION (Lider), MEGA ENGINEERING CONSULTING INC.; RUTIER CONEX XXI S.R.L. (Lider), TOTAL ROAD, EVALCONS TECH S.R.L. și IRIMAT CONS (Lider), ARTERA BLUE S.R.L., STUDIO CORONA S.R.L. CIVIL ENGINEERING. Valoarea estimată a achiziției este de 42.061.284, 66 lei, fără TVA.

Investiția totală estimată a lucrărilor pentru Drumul Expres Oradea – Arad este de un miliard de euro, finanțarea urmând să fie asigurată prin accesarea fondurilor europene nerambursabile din cadrul programului operațional specific de transport.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.