3.8 C
Aleşd
vineri, 6 decembrie 2024
Blue Container Aleșd

Se toarnă primul strat de asfalt pe Centura Sântandrei 

Lucrările la drumul de legătură dintre Oradea și comuna Sântandrei avansează. Constructorii au turnat luni, 23 octombrie, primul strat de asfalt pe o porțiune de 500 de metri. Stadiul fizic al proiectului a ajuns la 50%. 

În următoarele săptămâni se vor așterne primele două straturi de asfalt, cel care se așterne acum, în grosime de 8 cm, și al doilea strat, în grosime de 6 cm. La sfârșitul lunii noiembrie, după ce turnarea celor două straturi se va finaliza, lucrările vor ajunge la un stadiu de peste 60%. În lunile de iarnă constructorii vor lucra la acostamente și la șanțuri. În primăvara anului viitor se va turna și ultimul strat de asfalt, cel de uzură. După ce se vor realiza și marcajele, centura va fi deschisă circulației.

Cele două proiecte care se realizează în paralel, drumul expres de legătură dintre Oradea și autostrada Transilvania și centura Sântandrei, vor descongestiona circulația în zona comunei Sântandrei. Fiecare dintre cei care circulă în zonă va câștiga minute bune în fiecare zi”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor. 

Centura Sântandrei va avea o lungime de 5 kilometri. Traseul se intersectează cu actualul drum care leagă Oradea de Sântandrei, la sensul giratoriu de pe strada Cazaban, și va ocoli localitatea, până la ieșirea spre localitatea Girișu de Criș.

Noul drum face parte din proiectul „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea”, finanțat cu fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027.

Lucrările în zona metropolitană sunt împărțite în trei loturi, respectiv Lotul 1: Centura Oșorhei (5,8 km) și reabilitarea drumului județean DJ 767E Oșorhei – Copăcel (12,7 km), Lotul 2: Centurile Sântandrei (5 km) și Nojorid (8,4 km) și lotul 3: Centura Biharia (8,7 km).

Valoarea contractului pentru Lotul 1 este de 108.275.129,09 lei, fără TVA, iar al contractului pentru Lotul 2, de 84.394.118,95 lei, fără TVA. Termenul de execuție a fost stabilit la 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor (14 februarie 2023). Constructorul este PORR Construct. Acestea sunt în execuție.

Valoarea contractului pentru Lotul 3 este de 55.767.745,17 lei, fără TVA. Constructorul este asocierea dintre firmele Dumexim și Consorzio Stabile EBG Group. Urmează începerea lucrărilor, cu un termen de execuție de 18 luni. 

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,569FaniÎmi place
1,730CititoriConectați-vă
999CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,700AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI