Se redeschid muzeele din Oradea

118

Din data de 22 mai 2020, Muzeul Țării Crișurilor, Muzeele Memoriale ”Aurel Lazăr”, ”Iosif Vulcan” și ”Ady Endre”, precum și Peștera de la Vadu Crișului se vor redeschide pentru vizitare. Le mulțumim tuturor celor care ne-au urmărit online, pe facebook și pe site-ul instituției noastre, rămînînd astfel alături de noi în această perioadă grea pentru toată lumea. Expozițiile virtuale rămîn în continuare la dispoziția publicului, însă pentru cei care vor dori să vină la sediile noastre conducerea Muzeului Țării Crișurilor face cunoscute următoarele reguli de vizitare și măsuri de protecție impuse de situația actuală și care vor fi valabile pentru toate obiectivele aflate în subordine:

– Programele de vizitare rămîn aceleași;

– Pentru toți doritorii să vină la muzeu purtarea măștii de protecție în interior este obligatorie, de aceea rugăm publicul să fie pregătit în acest sens;

– La intrare se va lua în mod obligatoriu temperatura fiecărui vizitator, accesul în instituție fiind posibil doar dacă aceasta nu depășește 37,3;

– Persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree) nu li se permite accesul în instituție;

– La intrare vor exista dispensere cu soluții dezinfectante pentru mîini, precum și covorașe cu dezinfectant pentru încălțăminte, folosirea acestora fiind obligatorie;

– Numărul maxim de persoane pe fiecare circuit de la Muzeul Țării Crișurilor va fi de 15 persoane, pentru a putea păstra distanțarea socială. La muzeele memoriale și la Peștera de la Vadu Crișului vor avea acces, pentru vizită, grupuri de 10 persoane;

– La casa de bilete este permis accesul unei singure persoane;

– În timpul vizitelor se va păstra distanța socială obligatorie de 1,5 m;

– Vizita unui grup va dura cca. 30 de minute;

– În caz de programare vă rugăm să respectați ora stabilită pentru a nu perturba ritmul de vizitare al altor grupuri;

– Persoanele care vin în vizită la muzeu în mod individual vor fi organizate astfel încît se să respecte regulile existente;

– Cu privire la ghidajul grupurilor, în această fază a pandemiei nu este posibil;

– La Muzeul Țării Crișurilor vor exista trei circuite pentru vizitare: Vivariul, Secția de Artă (parter: expoziția Que Viva Picasso, etaj: Artişti plastici orădeni din perioada interbelică) și expozițiile din sălile de la etajul I al corpului principal de clădire: Obiecte recuperate. Achizițiile Muzeului Țării Crișurilor din Oradea între 2014 și 2019 și Obiecte restaurate. Anotimpurile, tapiseriile realizate de Maria Blendea în anul 1968 pentru Muzeul Țării Crișurilor.

Publicul este rugat să respecte indicațiile personalului muzeului și traseele de vizitare.

Notă: Cele anunțate mai sus pot suferi modificări în funcție de viitoarele măsuri ale Guvernului, ale Comitetului Național pentru Situații de Urgență și ale Ministerului Culturii!

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.