0.4 C
Aleşd
vineri, 13 decembrie 2024
Blue Container Aleșd

Se extinde terminalul Aeroportului Oradea. Zborurile nu vor fi afectate!

Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Călin Gal, a participat miercuri la o conferință de presă alături de directorul Aeroportului Oradea, Răzvan Horga, managerul de proiect Ionuţ Boldan şi reprezentantul constructorului SSAB, Gabriel Nistor cu ocazia lansării proiectului ,,Extinderea şi eficientizarea terminalului de pasageri 1 al Aeroportului Oradea”.

Aeroportul are în prezent 2 terminale, Terminalul 1 – cel la care se va lucra acum pentru extindere, și Terminalul 2, mai vechi). Prin această investiție, Aeroportul Oradea va putea în viitor să deservească toți pasagerii într-un singur terminal, eliminând inconveniențele cauzate de operarea pe două terminale și îmbunătățind eficiența operațională.
Pe perioada derulării lucrărilor va fi folosit terminalul 2, astfel că zborurile nu vor fi afectate.

Lucrările vor fi executate de Asocierea SC SSAB AG SA (în calitate de lider), SC BEMEL AG SRL, SC ACA ZOORK SRL. Terminalul T1 se va extinde ținând cont de un trafic de 400 pasageri/flux. Sunt prevăzute patru fluxuri principale. Se vor asigura și fluxuri secundare dedicate pentru plecări și sosiri VIP. Vor putea fi procesați 800 de pasageri/oră, atât pe zboruri interne, cât și pe zboruri externe.

,,Anul acesta, până la sfârşit, va trebui ca toate aceste componente ale proiectului să le finalizăm, iar dacă nu finalizăm la timp putem pierde sume importante, ceea ce nu ne dorim”, a declarat Călin Gal, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor.

Noile construcții se vor dezvolta preponderent la parter, având în unele zone și etaj/mezazin. Pe lângă fluxurile aeroportuare se vor realiza spații comerciale, birouri pentru personalul administrativ, handling, de securitate și pentru reprezentanții instituțiilor cu atribuții de control: poliția de frontieră, SRI și vamă.
Prin realizarea acestui proiect, suprafața construită se va mări de la 2.925 mp, cât este în prezent, la aproximativ 12.500 mp.

Investiția mai prevede extinderea suprafețelor betonate din fața terminalului pentru a facilita accesul pasagerilor, a personalului și a utilajelor aeroportuare, extinderea drumului de acces și a parcării (capacitate de 320 de locuri), achiziția unui echipament de degivrare pentru perioadele cu temperaturi scăzute și alte lucrări conexe.

Totodată, Aeroportul Oradea își va spori eficiența energetică prin implementarea unui sistem de încălzire pe bază de agent geotermal și a unei centrale fotovoltaice de producere a energiei electrice.

Valoarea totală a proiectului „Extinderea și eficientizarea terminalului de pasageri nr. 1 al Aeroportului Oradea” este de 177.586.964,51 lei, fără TVA TVA. Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, pe Axa Prioritară 2: Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal de calitate, durabil și eficient.

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,605FaniÎmi place
1,730CititoriConectați-vă
999CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,700AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI