27.2 C
Aleşd
duminică, 16 iunie 2024
Blue Container Aleșd

S-a semnat contractul pentru modernizarea drumului Fughiu – Husasău de Criș

Astăzi, 7 iunie, s-a semnat contractul de execuție a lucrărilor de modernizare a drumului comunal Fughiu – Husasău de Criș – DC 44, între Primăria Oșorhei și SC Drumuri Bihor SRL. La parafarea documentului a fost prezent și Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

Drumul va fi lărgit pe un tronson de 1,5 kilometri și va asigua o circulație mai bună între Fughiu și satul Husasău de Criș din comuna Ineu. Totodată, siguranța rutieră va crește datorită lărgirii drumului de la 4 metri la 5,5 metri, plus acostamente. Termenul de execuție a lucrărilor este de 2 luni”, a precizat Ioan Gligor, primarul comunei Oșorhei.

Valoarea totală a proiectului este 2.398.527,80 lei, cu TVA, din care lucrările propriu-zise din contractul semnat astăzi se ridică la peste 1,8 milioane lei. Consiliul Județean Bihor sprijină proiectul printr-o cofinanțare de 1,6 milioane de lei, prin „Programul pentru asigurarea conectivității și dezvoltării zonei rurale din județul Bihor”.

Alte două primării, respectiv Sânnicolau Român și Mădăras, primesc cofinanțări prin același program.

 „Programul pentru asigurarea conectivității și dezvoltării zonei rurale din județul Bihor”, inițiat în 2023 de Consiliul Județean Bihor, se adresează primăriilor și are scopul de a sprijini autoritățile locale prin acoperirea parțială a costurilor lucrărilor de modernizare/extindere/lărgire a părții carosabile a drumurilor comunale.

Sunt cofinanțate (1) drumuri comunale nemodernizate care asigură conectivitatea comunei cu drumurile județene sau naționale, (2) cele care asigură conectivitatea cu o altă comună unde se înregistrează valori mari de trafic sau (3) drumurile comunale care fac legătura cu investiții generatoare de locuri de muncă.

Cofinanțările se acordă în cadrul unui apel de proiecte. Criteriile de evaluare sunt următoarele: (1) valoarea cofinanțării asigurate – maxim 30 puncte, (2) numărul de mașini care tranzitează drumul, conform unui studiu de trafic sau recensământului circulației rutiere – maxim 20 de puncte, (3) crearea unor noi locuri de muncă prin realizarea lucrărilor de modernizare/extindere/lărgire a părții carosabile – maxim 20 de puncte și (4) atragerea unor noi investiții în zonă, inclusiv prin creșterea valorii investițiilor operatorilor economici deja existenți – maxim 30 de puncte. Investiția privată trebuie să fie, conform regulamentului, de cel puțin un milion de euro.

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,717FaniÎmi place
1,736CititoriConectați-vă
993CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,610AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI