Respectati izolarea la domiciliu. Polițiștii bihoreni au efectuat 3042 misiuni de verificare

231
Mașina poliție

Conform datelor DSP Bihor, în 31.03.2020 ora 8,30 există la nivel județean 264 persoane carantinate.

În intervalul 30 martie, ora 08.00 – 31 martie, ora 08.00, structurile teritoriale MAI din județul Bihor au desfășurat următoarele activități pentru asigurarea respectării normelor legale impuse în contextul stării de urgență:

  • Polițiștii bihoreni au efectuat 3042 misiuni de verificare la domiciliu a persoanelor aflate în autoizolare. De asemenea, echipajele de poliție au însoțit 26 de convoaie organizate pentru tranzitarea județului spre zonele de carantinare / autoizolare. În aceste misiuni au fost implicate 190 de cadre ale Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) și ale Poliției Locale.
  • Jandarmii bihoreni au însoțit 8 convoaie organizate pentru tranzitarea județului spre zonele de carantinare / autoizolare și au asigurat măsuri de pază și protecție la nivelul a 2 centre de carantină active. În aceste misiuni au fost implicate 48 de cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor.
  • Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana (ISU) au efectuat 2 misiuni de transport ale persoanelor care au intrat în țară către centrele de carantină de la nivelul județului, respectiv către limita de județ, de unde au fost preluate de către echipaje din județele respective. De asemenea, angajații ISU Crișana au desfășurat misiuni de asigurare la centrul de triere amplasat în PTF Borș. Reamintim că ISU Crișana asigură suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate. În aceste misiuni au fost implicate 27 de cadre ISU Crișana.
  • Pentru nerespectarea măsurilor dispuse la nivel național pe timpul stării de urgență au fost aplicate 94 sancțiuni contravenționale în valoare de 492.870  lei.
  • Precizăm că informările referitoare la numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor COVID-19 efectuate și numărul de teste COVID-19 efectuate se fac doar de la nivel central, prin Grupul de Comunicare Strategică.
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.