Realizarea Spitalului nou de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea, în linie dreaptă

299
 

Azi, 16 noiembrie 2020, Consiliul Județean Bihor a adoptat proiectul de hotărâre privind trecerea imobilelor teren și clădiri din zona străzii Vlădeasa, nr. 1 din municipiul Oradea, din domeniul public al județului Bihor în domeniul public al municipiului Oradea, în vederea realizării pe acest teren a unui Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie. Terenul transferat are o suprafață de 2,5 ha. Prin această hotărâre, Consiliul Județean Bihor a dat curs cererii primite în acest sens din partea Consiliului local al municipiului Oradea prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 877 din 12 noiembrie 2020.

 

Vă reamintim că în 2 noiembrie 2020 s-a semnat un protocol de colaborare între Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Spitalul Clinic Județean de Urgență și Spitalul Clinic Municipal ,,Dr. Gavril Curteanu”, pentru construcția unui nou spital în municipiul Oradea, pe strada Vlădeasa, pe terenul Consiliului Județean. Astăzi, Consiliul Județean Bihor și-a însușit acest protocol.

„Construcția acestui spital este crucială pentru că actualele spații în care se desfășoară actul medical la  Secțiile de Boli Infecțioase și Pneumologie ale Spitalului Municipal sunt improprii, iar eventuale lucrări de consolidare și reabilitare ale acestor spații nu ar asigura desfășurarea actului medical în condiții de eficiențăAcest nou spital va rezolva două aspecte majore: renunțarea la corpurile de clădire din spitalele vechi, de lângă magazinul Crişul şi de la TBC, de pe strada Izvorului, precum și gestionarea pacienților infectaţi cu coronavirus sau cu alte boli contagioase, fără ca activitatea spitalului municipal din Rogerius să fie blocată, așa cum este situația în această perioadă, a declarat președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.

Protocolul de colaborare prevede transferul unui teren de 2,5 hectare de pe strada Vlădeasa din proprietatea Consiliului Județean Bihor în proprietatea Primăriei Municipiului Oradea – pas realizat prin hotărârea de astăzi. Totodată, Primăria Municipiului Oradea va asigura elaborarea studiilor necesare proiectului tehnic de execuție, respectiv serviciile de dirigenție de șantier și, în plus, va face demersurile necesare pentru atragerea de fonduri nerambursabile (guvernamentale/europene) pentru realizarea obiectivului. Ceilalți doi parteneri, Spitalul Județean și Spitalul Municipal, vor elaborara documentațiile tehnico-economice la nivel de studii de prefezabilitate și fezabilitate. Se vor edifica 3 pavilioane, parter plus 4 etaje, unul destinat unitățiide primire şi terapie intensivă şi două pentru secțiile de infecțioaseşi de pneumologie şi TBC. Prin tema de proiectare, o parte dintreparcări vor fi amenajate la subsolul clădirilor, terenurile rămasedisponibile, peste 1,5 ha, urmând să fie zone verzi.

 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.