Purtați mască: Polițiștii bihoreni au aplicat vineri, amenzi de peste 36.000 de lei, pentru nepurtarea măștii de protecție

287
Piata Alesd
Foto ©️ AlesdOnline
Peste 5.100 de persoane legitimate, 464 de societăți comerciale și mijloace de transport verificate în ultimele 24 de ore, pentru prevenirea răspândirii şi limitarea infectării cu noul coronavirus, în județul Bihor. 

​Vineri, 27 noiembrie, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor. 

În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 5.126 de persoanși au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 161 desocietăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, precum și în 303 mijloace de transport,din care 106 de mijloace de transport public în comun.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 210 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 54.290 de lei. 

Dintre acestea, 174 de sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 36.750 de lei, au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, iar 23 de sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 8.500 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Alte două sancțiuni cu amenzi în valoare de 2.000 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea. De asemenea, două sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare de 3.000 de lei au fost aplicate pentru fapte de natură economică în context Covid – 19.

O sancţiune contravenţională cu amendă în valoare totală de 1.500 de lei a fost aplicată unei societăţi comerciale care nu respecta prevederile O.G.nr.28/1999 privind privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Echipajele prezente în teren au aplicat 3 sancțiuni cu amendăîn valoare de 800 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar alte 5 sancțiuni cu amenzi în valoare de 1.740 de lei au fost aplicate pentru netrespectarea prevederilor Codului Rutier.

Acțiunile de verificare vor continua la nivelul județului Bihor și în următoarea perioadă, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19. 

– Reamintim  faptul că organizarea de evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive etc.) este interzisă, iar în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale.

– Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

– Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să nu uite de obligativitatea purtării  măștii de protecție, să nu se expună la riscuri.

​De asemenea, reamintim că, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței sau a gospodăriei, în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu următoarele excepții:

– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; 

– deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; 

– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil; 

Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.  

Reamintim că cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară apelând la linia TelVerde – 0800800165.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.