Protopopul Gavril Buboi un erou cu suflet mare

558

În cartierul Velența din Oradea a fost inaugurată o grădiniță pentru copii proveniți din familii cu posibilități materiale modeste, care se numește Mina, după prenumele unei voluntare din Italia care a activat mai mulți ani în Parohia greco-catolică, din cartierul orădean amintit.

Grădinița are o grupă de 27 de copii, dar datorită cererilor numeroase, de la anul viitor se înființează încă o grupă. Pentru a putea asigura fondurile de funcționare, grădinița a fost preluată de Primăria Oradea, ea fiind inclusă în sistemul public de învățământ. Inițiatorul proiectului și cel care a materializat construirea grădiniței ”Mina„ este Protopopul Gavril Buboi, parohul catedralei din Velența, biserică pe care tot el a construit-o în urmă cu 5 ani, din fondurile enoriașilor și a unor fundații caritabile italiene.

Același preot este cel care a realizat, prin intermediul Asociaţiei de caritate ”Sfântul Nicolae”, în localitatea bihoreană Telechiu, o casă pentru orfani, unde-şi găsesc adăpost copiii năpăstuiţi. În 2014, biserica şi asociaţia au cumpărat şi pus la dispoziţie, în vecinătate, un spaţiu pentru Centrul educativ ”Piramida”, destinat copiilor cu dizabilităţi, în special cu autism şi ADHD, care azi este foarte solicitat.

Dinicu Braghină

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.