Vineri, 27 aprilie a.c., o patrulă de jandarmi s-a autosesizat în urma strigătelor unui cetăţean care reclama un furt. Persoana indicată ca fiind suspectă de săvârşirea infracţiunii de furt a fost urmărită de către patrula de jandarmi, care a reuşit imobilizarea acesteia în momentul în care încerca să urce într-un taxi.
Suspectul de furt, este un bihorean de 23 de ani. Acesta aflându-se în Parcul 1 Decembrie din Oradea, a solicitat unui copil care stătea pe o bancă din parc telefonul mobil, pentru a efectua un apel telefonic. După ce a pus mâna pe telefonul băiatului, suspectul a fugit către Piaţa Unirii din municipiul Oradea de unde a încercat să se facă nevăzut folosind un taxi, moment în care jandarmii au reuşit să-l imobilizeze.
Telefonul aflat asupra făptuitorului a fost predat mamei băiatului păgubit, iar pe numele suspectului au fost întocmite actele de sesizare pentru infracţiunea de furt, fiind apoi predat Poliţiei Municipiului Oradea în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea în seara zilei de duminică, 29 aprilie a.c., o patrulă de jandarmi a surprins, în zona de agrement „Silvaş” din Oradea, sub podul rutier, un bărbat care îşi confecţiona o ţigară folosind pentru aceasta o materie vegetală. Asupra bărbatului, în vârstă de 28 de ani, au fost găsite: o ţigară confecţionată, o bucată de hârtie în care era înfăşurată substanţa vegetală şi două foiţe de ţigară.
Jandarmii au întocmit pe numele persoanei acte de sesizare şi au predat-o, împreună cu bunurile găsite asupra sa, Poliţiei Municipiului Oradea.
Jandarmii au aplicat în acest weekend mai multe amenzi în valoare totală de 2.300 lei, pentru consum de alcool în spaţiul public, refuz de legitimare, oferirea de diverse produse spre vânzare fără a avea acte de provenienţă a mărfii.
Au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 4.740 lei.


































