Primăria Oradea şi RER Vest continuă îmbunătăţirea sistemului local de salubrizare

270

Aflată în perioada de mobilizare pentru implementarea noului contract de salubrizare încheiat cu Primăria Oradea, RER Vest îi anunţă pe locuitorii municipiului că are în derulare atât activitatea de încheiere a noilor contracte, cât şi efectuarea unor îmbunătăţiri în modalitatea de colectare a deşeurilor. 

Pubele pentru sticle, la asociaţii

În toate incintele cu deşeuri ale asociaţiilor de proprietari din Oradea au fost introduse pubele de culoare verde, pentru colectarea separată a sticlelor şi borcanelor. Fiecare recipient are, în partea superioară, o fantă prin care cetăţenii vor putea arunca deşeurile din sticlă, fără a fi nevoiţi să atingă capacul. Pubelele verzi vor fi ridicate şi golite cu regularitate de echipele RER Vest.

Totodată, RER Vest a dotat toate incintele asociaţiilor de proprietari cu pubele de culoare maro, destinate colectării fracţiei biodeşeurilor. Reamintim că, potrivit Regulamentului de salubrizare al municipiului Oradea, colectarea separată a deşeurilor vegetale (biodeşeuri) este obligatorie, iar în această categorie sunt incluse deşeuri precum fructe, legume, coji de pâine, zaţ de cafea, păr, blană, etc. 

Fără atingere

În scurt timp, orădenii care locuiesc la blocuri vor putea arunca deşeurile într-o manieră mult mai igienică. RER Vest a început dotarea tuturor containerelor din incintele cu deşeuri ale asociaţiilor de proprietari cu un sistem de deschidere care nu necesită atingerea recipientului.

Fiecare recipient va avea, în partea inferioară, o pedală, iar cetăţenii vor putea arunca deşeurile fără a atinge containerul, apăsând pedala care va ridica automat capacul.

Continuă contractarea!

Respectând normele sanitare în vigoare, pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid-19, agenţii RER Vest continuă să contacteze locuitorii municipiului şi asociaţiile de proprietari, pentru a încheia noile contractele de salubrizare. 

Reprezentanţii companiei noastre străbat fiecare stradă din oraş şi contactează fiecare proprietar de imobil sau preşedinte de asociaţie de proprietari, pentru le oferi orădenilor oportunitatea să semneze contractele, fără a se deplasa de la domiciliu. 

Începe distribuirea pubelelor

Pe străzile pe care activitatea de contractare s-a încheiat, RER Vest a început distribuirea gratuită a pubelelor destinate colectării separate. Fiecare gospodărie va primi o pubelă de culoare neagră, pentru deşeurile reziduale, şi una de culoare maro, pentru deşeurile vegetale. De asemenea, cetăţenii vor primi saci galbeni, pentru colectarea deşeurilor din ambalaje.

Toate recipientele distribuite de RER Vest sunt dotate cu microcipuri RFID, care, de la 1 martie 2021, vor înregistra automat fiecare golire a deşeurilor.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.