Prefectul Tiplea continuă demersul de îmbunătățire a actului administrativ. Toti secretarii generali ai celor 101 UAT-uri din judet vor participa la instruire

165
 

Instituția Prefectului – Județul Bihor, conform dispozițiilor prefectului Dumitru Țiplea, continuă demersul de îmbunătățire a actului administrativ în cadrul unor întâlniri de lucru cu secretarii generali ai celor 101 unități administrativ-teritoriale (UAT) de la nivelul județului Bihor.

Ședințele se desfășoară la sediul Instituției Prefectului, conform unui grafic prestabilit pentru intervalul 6-14 octombrie, iar la întâlniri participă prefectul și juriști din cadrul instituției, precum și, în medie, 25 de reprezentanți ai primăriilor din teritoriu. 

Ședințele de lucru vizează îmbunătățirea activității secretarilor generali prin instruiri pe teme legislative, dar și aspecte specifice, dintre care enumerăm:

– respectarea termenelor de comunicare a răspunsurilor la circularele și solicitările Instituției Prefectului;

– probleme identificate în funcționarea consiliului local, pregătirea materialelor de ședință, desfășurarea ședințelor de consiliu, redactarea hotărârilor de consiliu și a dispozițiilor primarului;

– asigurarea funcționării și actualizarea site-urilor primăriilor;

– administrarea domeniului public și privat al UAT-urilor;

– stabilirea impozitelor și taxelor publicelocale;

– publicarea obligatorie pe site-ul primăriei, în Monitorul Oficial Local, a actelor administrative de către fiecare UAT;

– transparentizarea ședințelor de consiliu local;

– demersuri pentru pregătirea Recensământului populaţiei şi locuințelor din România.

Până vineri, 8 octombrie, au avut loc două întâlniri, urmând ca în cursul acestei săptămâni să se desfășoare ultimele două din serie.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.