Prefectul Dumitru Țiplea le cere primarilor să identifice spaţiile din subsoluri care pot fi folosite ca adăposturi în caz de război

370
 

Prefectul Dumitru Țiplea solicită primăriilor din Bihor identificarea tuturor spațiilor din subsoluri care ar putea fi utilizate ca adăposturi de protecție civilă.

 

Instituția Prefectului – Județul Bihor a emis astăzi, 22 martie, o circulară în atenția unităților administrativ-teritoriale (UAT) de la nivelul județului Bihor prin care solicită verificarea clădirilor aparținând instituțiilor publice, respectiv clădirilor de locuit, în vederea identificării spațiilor din subsoluri care ar putea fi utilizate ca adăposturi de protecție civilă în caz de conflict armat. Totodată, în document se solicită evaluarea și modul de întreţinere ale acestor spații de către administratorii legali.

În informare se mai arată că, în conformitate cu prevederile art. 45 din Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, autoritățile administrației publice locale au obligaţia să prevadă în planurile de investiţii și să realizeze adăposturi de protecţie civilă. Informații privind spațiile identificate urmează să fie transmise Instituției Prefectului – Județul Bihor până în data de 29 aprilie 2022

Precizăm că circulara a fost emisă în urma ședinței de lucru cu primarii și secretarii generali ai UAT care a avut loc luni, 21 martie, în sistem videoconferință.

„Existența acestor adăposturi nu a constituit până acum o prioritate pentru autoritățile locale. În contextul actual avem responsabilitatea de a mări capacitățile de a adăposti populația încaz de forță majoră“, a declarat prefectul Dumitru Țiplea.

 

Urmărește-ne și pe Google News