
Pompierii militari vă invită în data de 08 iunie a.c., pe platoul magazinului Selgros Cash&Carry din municipiul Oradea, pentru a asista la „Competiţia Naţională de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat” – faza zonală.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor organizează etapa zonală a „Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat”, la startul căreia se vor alinia loturile reprezentative ale inspectoratelor județene pentru situații de urgență din zona de nord – vest a țării.
Activităţile ocazionate de acest eveniment vor începe de la ora 08.30, cu festivitatea de deschidere și vor continua pe parcursul întregii zile, cei interesați având astfel posibilitatea de a urmări modul în care acționează echipajele de prim ajutor calificat și de descarcerare în situații complexe, pentru salvarea vieților omenești.
La competiție vor participa echipele de descarcerare şi de acordare a primului ajutor calificat din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă ale județelor Bihor, Bistrița – Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj, care vor concura în cadrul celor două probe specifice: „Descarcerarea din Vehicule” şi „Acordarea Primului Ajutor Calificat”.
Avem deosebita plăcere de a invita reprezentanţii mass-media şi cetăţenii interesaţi, la activităţile ocazionate de acest eveniment, care se vor desfăşura vineri, 08 iunie a.c., pe platoul magazinului Selgros Cash&Carry din Oradea, după următorul program :
• între orele 08.30 – 09.00: Festivitatea de deschidere
• între orele 09.00 – 15.00: Desfăşurarea probelor de concurs
• între orele 15.00 – 16.00: Pauză
• între orele 16.00 – 19.30: Desfăşurarea probelor de concurs
• între orele 19.30 – 20.00: Festivitatea de premiere


































