Astăzi, 13 septembrie 2024, cu prilejul „Zilei Pompierilor din România”, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor (ISU) Bihor au avut, pe lângă misiunile specifice desfășurate în permanență, și una specială: aceea de a sărbători această zi aniversară organizând o serie de activități menite a-i familiariza pe bihoreni cu aspecte din viața și activitatea salvatorilor și de a le oferi micuților invitați, bucuria de-a explora îndeaproape, lumea pompierilor militari.
Salvatori recompensați
La sediul ISU Bihor, „Ziua Pompierilor din România” a debutat cu o ceremonie religioasă, urmată de depunerea de coroane la Grupul Statuar al Pompierilor Bihoreni și a continuat cu ședința festivă în cadrul căreia au fost comemorați eroii pompieri căzuţi la datorie de-a lungul timpului și au fost înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, trei ofițeri și șapte subofițeri care au obţinut rezultate deosebite în îndeplinirea atribuţiilor specifice. De asemenea, 288 de angajați au fost citaţi prin Ordinul de zi pe inspectorat, în semn de apreciere pentru munca desfăşurată şi rezultatele profesionale obţinute.
Ziua Pompierilor sărbătorită în Piața Mihai Viteazul din Oradea
În municipiul Oradea, activităţile prilejuite de sărbătorirea “Zilei Pompierilor din România” s-au desfășurat în Piața Mihai Viteazul din Oradea, unde salvatorii le-au prezentat invitaților, autospeciale de lucru cu apă și spumă, de lucru la înălțime, de descarcerare grea, motociclete SMURD, autospeciala pirotehnică, autospeciala de primă intervenție pentru lucrul cu apă la înaltă presiune și hidroperforare, Centrul mobil de pregătire a paramedicilor, o ambulanță SMURD tip C1, precum și alte echipamente și accesorii din dotarea subunităților ISU Bihor.
În aceeași locație, pompierii bihoreni au organizat și puncte de informare preventivă, respectiv de pregătire pe linia primului ajutor, prezentând invitațiilor măsurile de prevenire a situațiilor de urgență și modul adecvat de comportare în cazul declanșării diferitelor tipuri de riscuri, precum și noțiuni de bază în acordarea primului ajutor.
Ziua Porților Deschise la 10 subunități ale ISU Bihor
Da Tot azi, cu prilejul Zilei Pompierilor din România, ISU Bihor a organizat pentru cei în slujba cărora se află, ”Ziua Porților Deschise”, la sediile a 10 subunități din județ (Stația de Pompieri Aleșd, Garda de Intervenție 1 Mai, Detașamentul de Pompieri Marghita, Stația de Pompieri Săcueni, Stația de Pompieri Valea lui Mihai, Garda de Intervenție Sălard, Detașamentul de Pompieri Salonta, Secția de Pompieri Beiuș, Stația de Pompieri Ștei și Garda de Intervenție Tinca), activitățile aferente evenimentului incluzând prezentarea tehnicii de luptă, jocuri pentru copii, ateliere de prezentare a noţiunilor de prim-ajutor de bază, exerciţii demonstrative și sesiuni de informare preventivă.