7 C
Aleşd
luni, 4 martie 2024

Pompierii aleșdeni în misiuni de suflet, de Crăciun

Pentru că, prin natura profesiei, văd și simt suferința celorlalți în fiecare zi și întrucât știu că, în perioada sărbătorilor, cei necăjiți resimt în mod deosebit lipsurile, singurătatea și neputința, pompierii bihoreni desfășoară în această săptămână și altfel de misiuni de salvare, menite a aduce spiritul Crăciunului în sufletele și casele celor suferinzi.

- Publicitate -

Astfel, pompierii militari din cadrul tuturor celor 12 subunități ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al județului Bihor au identificat în raioanele de intervenție în care acționează, semenii a căror bucurie de sărbători depinde de ajutorul celor din jur și, „echipați” cu dorința de a ajuta și cu daruri, au pornit, începând de luni, 18 decembrie, într-o caldă misiune de suflet, ce continuă să se desfășoare inclusiv azi, în Ajunul Crăciunului.

Prin contribuţia benevolă a salvatorilor, copiii dintr-un centru de plasament și 20 de familii greu încercate de soartă, formate din 30 de adulți și 42 de copii, din întreg judeţul, vor întâmpina cu bucurie sărbătoarea Naşterii Mântuitorului.

Darurile pompierilor, constând în alimente, haine, aparate electrocasnice, rechizite, jucării, cărți, dulciuri și sprijin financiar, au ajuns și vor continua să ajungă la familii monoparentale cu mulți copii, la oameni bătrâni și singuri, la copii orfani, la semeni bolnavi, care nu-și permit tratamentele ce le pot salva viața și la familii trăind la limita subzistenței, precum și la colegi cu grave probleme de sănătate ori la familiile camarazilor care au trecut în nefiinţă.

În această perioadă specială a anului, la fel ca mulți alți oameni de bine, pompierii bihoreni au fost și continuă să fie alături de cei pentru care fiecare clipă este o luptă pentru supraviețuire, mobilizându-se pentru a dărui acestor oameni aflaţi în dificultate, speranţă şi posibilitatea de a simți, așa cum se cuvine, spiritul sărbătorilor.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

34,963FaniÎmi place
1,741CititoriConectați-vă
42CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,560AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI