Marți, 6 septembrie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă şi a depăşirilor neregulamentare.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore au fost aplicate 122 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 40.745 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 15 permise de conducere.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 41 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, au fost sancționați 42 de pietoni care au traversat neregulamentar, patru bicicliști, patru sancțiuni au fost aplicate pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, opt pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, patru sancțiuni au fost aplicate pentru depășiri neregulamentare, alte patru pentru opriri neregulamentare, iar 15 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
Polițiștii bihoreni continuă zilnic acțiunile în trafic. Se acţionează cu autospecialele dotate cu echipamente de măsurare a vitezei pe tronsoanele intens circulate ale drumurilor naţionale şi judeţene din județul Bihor, pentru prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, pentru fluidizarea circulaţiei, pentru combaterea vitezei excesive, precum și a conducerii sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise.






































