AcasăȘtiri BihorPoliţiştii bihoreni îi așteaptă pe copii și pe părinții acestora să participe...

Poliţiştii bihoreni îi așteaptă pe copii și pe părinții acestora să participe la o inedită lecție de educație rutieră

Sâmbătă, 28 septembrie, poliţiştii Serviciului Rutier și cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor în parteneriat cu S.C. Lidl Discount S.R.L. organizează o nouă lecție interactivă de circulație rutieră, în cadrul celei de-a șaptea ediții a campaniei de educație si prevenție rutieră, „Verde la educație pentru circulație”, desfășurată la nivel național de Poliția Română și Lidl.

Astfel, sâmbătă, 28 septembrie, începând cu ora 11.00, copiii cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani și părinții acestora sunt invitați să participe la cursuri interactive de educație rutieră, susținute de polițiștii rutieri bihoreni, pentru a învăța cum să fie pietoni responsabili. Acestea vor fi desfăşurate simultan, în două locaţii din municipiul Oradea (Calea Borșului și strada Tudor Vladimirescu) şi una din municipiul Salonta, în parcările magazinelor Lidl.

Evenimentul va avea loc simultan, în sectoarele special amenajate, în parcările magazinelor Lidl din întreaga țară.

Prin intermediul proiectului, organizatorii şi-au propus promovarea unui comportament responsabil şi conştientizarea de către cei mici a importanţei cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie.

Participanţii vor fi răsplătiţi cu premii şi materiale preventive.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

40,938FaniÎmi place
1,722CititoriConectați-vă
1,043CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,030AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI