Polițiștii bihoreni au aplicat amenzi de 20.800 de lei pentru nepurtarea măștii de protecție într-o singură zi

386
Foto ©️ InquamPhotos / Octav Ganea
 

Peste 2.800 de persoane legitimate, 406 societăți comerciale și mijloace de transport verificate în ultimele 24 de ore, pentru prevenirea răspândirii şi limitarea infectării cu noul coronavirus, în județul Bihor.

 

Vineri, 23 octombrie, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor.

În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 2.828 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 173 desocietăți comerciale, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, precum și în 233 de mijloace de transport,din care 206 mijloace de transport public în comun.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 164 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 37.085 de lei.

Astfel, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (purtarea de mască) au fost aplicate 120 de sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 20.800 de lei.

De asemenea, un agent economic din municipiul Oradea a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor stabilite de lege referitoare la suspendarea activității desfășurată în spații închise (sală de jocuri).

13 sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare totală de 2.000 de lei au fost aplicate unor societăţi comerciale care nu respectau prevederile H.G. nr.856/2020, pentru fapte de natură economică în context COVID-19.

Echipajele prezente în teren au aplicat 15 sancțiuni cu amenzi în valoare de 6.600 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Alte 15 sancţiuni cu amenzi în valoare de 5.685 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Codului Rutier.

Acțiunile de verificare vor continua la nivelul județului Bihor și în următoarea perioadă, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19. 

– Reamintim  faptul că organizarea de evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive) este interzisă, iar în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale.

– Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

– Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.

Reamintim că cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară apelând la linia TelVerde – 0800800165.

 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.