Polițiștii au recuperat peste 3 milioane de lei din evaziune fiscală și spălare de bani de la administratorii unor societăți comerciale

947

Prejudiciu de peste 3 milioane de lei, provocat, prin evaziune fiscală și spălare de bani, de administratorii unor societăți comerciale, recuperat integral de polițiștii de investigare a criminalității economice bihoreni.

Marți, 6 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au finalizat cercetările față de un bărbat de 42 de ani, din municipiul Marghita, față de un altul de 32 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor și față de o femeie de 37 de ani, din municipiul Cluj Napoca, județul Cluj, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor în formă continuată.

În urma cercetărilor efectuate și administrării probatoriului în cauză, polițiștii de investigare a criminalității economice bihoreni îl bănuiesc pe bărbatul de 42 de ani, din Marghita, că, în perioada 2011 – 2015, în calitate de reprezentant al două societăți comerciale cu sediul în Marghita, respectiv în localitatea Suplacu de Barcău, județul Bihor, cu complicitatea orădeanului de 32 de ani și a femeii de 37 de ani, din Cluj Napoca, administratori ai trei societăți comerciale cu sediul în municipiul Oradea, București, respectiv în localitatea Vlăhița, județul Harghita, societăți cu comportament de tip fantomă, ar fi înregistrat în evidența contabilă a societăților documente de achiziție (facturi) fictive, în valoare totală de 11.481.967 lei, pentru a-și diminua obligațiile fiscale datorate bugetului general consolidat al statului.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat ca urmare a acestor operațiuni este de 3.232.987 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit, acesta fiind recuperat integral de polițiștii bihoreni prin aplicarea de măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile deținute de cele trei persoane și prin plata în numerar.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au finalizat cercetările și au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de trimitere în judecată.

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.