Pentru al șaselea an consecutiv, Poliția Română și Lidl continuă să contribuie la educația rutieră a copiilor, prin campania națională „Verde la educație pentru circulație”. Proiectul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani și constă în lecțiile interactive de educație rutieră, organizate simultan în parcările magazinelor Lidl din întreaga țară. Ediția de anul acesta a campaniei a avut loc la data de 22 septembrie, începând cu ora 11:00.
„Verde la educație pentru circulație” este un proiect de tradiție, care își propune, an de an, să aducă în atenția copiilor și părinților siguranța rutieră. Obiectivul campaniei este de a forma un comportament rutier responsabil în rândul copiilor, prin învățarea și respectarea regulilor de circulație, pentru ca pe termen lung, numărul și gravitatea accidentelor rutiere în care sunt implicați și copii să fie reduse. În cadrul evenimentului anual, cei mici află de la polițiști ce reguli de circulație trebuie să respecte în drumul lor spre școală, locul de joacă sau către casă, prin lecții interactive.
Anul acesta, polițiștii îi vor învăța pe copii cum să aibă singuri grijă de ei, ca pietoni în trafic. În județul Bihor, lecțiile interactive dedicate copiilor, cu vârsta între 4 și 10 ani, vor fi susținute în parcările celor patru magazine Lidl din județul Bihor, respectiv în trei locaţii din municipiul Oradea şi una din municipiul Salonta.
Evenimentul a avut loc simultan, în sectoarele special amenajate, în parcările magazinelor Lidl din întreaga țară, astăzi, 22 septembrie, începând cu ora 11:00.
Prima parte este dedicată unei sesiuni teoretice, prin care cei mici vor afla ce înseamnă fiecare semn de circulație și vor primi informații esențiale pentru siguranța lor, ca pietoni.
A doua parte va cuprinde o sesiune practică, în care copiii vor putea aplica cunoștințele dobândite, printr-un joc interactiv de circulație rutieră. La finalul acesteia, toți copiii participanți vor primi premii și materiale preventive.
În județul Bihor, activitățile sunt organizate de poliţiştii Serviciului Rutier și cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, în parteneriat cu S.C. Lidl Discount S.R.L.