Peste 33 tone de deșeuri textile și aparate de cafea, oprite în Vama Borș

179

Poliţiştii de frontieră bihoreni împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu nu au permis intrarea în România a trei automarfare, încărcate cu 33.800 kilograme de deșeuri textile şi aparate uzate de cafea, pentru care şoferii nu deţineau documentaţia necesară pentru transferul de deşeuri.

În data de 16.07.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare, conduse de doi cetăţeni români, în vârstă de 34, respectiv 49 de ani. Aceştia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din textile pentru societăţi din judeţele Alba şi Prahova. 

În urma analizei documentelor prezentate la control, cu sprijinul reprezentanţilor Gărzii de Mediu, s-a constatat faptul că încărcătura din cele două mijloace de transport nu îndeplinește condițiile legale de intrare pe teritoriul țării, cei doi șoferi neavând documentația necesară prevăzută de lege pentru transferul de deşeuri. În total, în cele două vehicule se aflau 29.600 kilograme de deşeuri textile.

În data de 17.07.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul aceluiași punct de frontieră au efectuat controlul asupra unui automarfar, condus de un cetăţean român, în vârstă de 41 de ani, care transporta,  conform documentelor de însoțire a mărfii, aparate de cafea uzate, pentru o societate din Hunedoara.

Si în acest caz, pentru cele 4.200 kilograme de deşeuri s-a stabilit că şoferul nu a prezentat  documentația necesară prevăzută de lege pentru un astfel de transfer.

În toate cele trei cazuri, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mijloacelor de transport în cauză și a mărfurilor transportate.