Peste 30 de incendii de vegetație uscată produse în această lună, în Bihor

85

De la începutul lunii iulie, până în prezent, echipajele de pompieri militari din cadrul subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor au acționat pentru localizarea și lichidarea a 33 de incendii de vegetație uscată, cele mai multe dintre acestea fiind provocate de către cetățeni care, pentru a-și igienizaterenurile, au utilizat focul deschis fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor.

Pompierii Stației Valea lui Mihai acționează la această oră, pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la un teren viran situat între localitățile Otomani și Sălacea,suprafața totală afectată de flăcări fiind de aproximativ 15hectare. 

De asemenea, în cursul zilei de ieri, 21 iulie a.c., echipajele de pompieri din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea au acționat pentru stingerea a patru incendii de vegetație uscată produse în municipiu.

Reamintim bihorenilor faptul că arderea vegetației uscate în scopul igienizării terenurilor s-a soldat, în unele cazuri, cu incendii în urma cărora au fost rănite persoane și afectate bunurile cetățenilor, prin extinderea flăcărilor la anexe gospodărești și locuințe. 

Atragem atenția asupra faptului că pericolul mare la incendiile de vegetație uscată îl reprezintă nerespectarea distanțelor de siguranță față de păduri, depozite de furajesau gospodăriile populației.

De asemenea, numeroase terenuri virane și terenuri agricole sunt în imediata proximitate a căilor de circulație, iar incendiile de vegetație uscată care se manifestă pe aceste suprafețe afectează desfășurarea, în bune condiții, a circulației rutiere, periclitând siguranța participanților la trafic.

​Având în vedere cele menționate și faptul că legislația interzice arderea la întâmplare a vegetației uscate,transmitem din nou, un apel către populație să respecte interdicțiile privind focul deschis, mai ales în aceastăperioadă când flăcările sunt favorizate de condițiile meteorologice (vânt, uscăciune).

Pentru a preveni izbucnirea unor incendii, ca urmare a folosirii focului pentru igienizarea terenurilor, pompierii militari bihoreni vă reamintesc că arderea se execută în condiții meteorologice fără vânt, numai pe timp de zi, sub supraveghere permanentă și în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier sau construcții și să nu afecteze rețelele electrice și de comunicații ori circulația rutieră. De asemenea, cetățenii trebuie să aibă la dispoziție mijloace și materiale pentru stingerea eventualelor incendii și să nu părăsească locul arderii până la stingerea completă a focarelor.

Precizăm faptul că arderea vegetației uscate, a resturilor vegetale și a altor materiale combustibile, fărăobținerea permisului de lucru cu foc și fără asigurareamăsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, precum și amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiții și la distanțe care favorizeazăpropagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți, constituie contravenții și se sancționează cu amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor.