-2.8 C
Aleşd
miercuri, 8 februarie 2023
AcasăBihorPeste 250 de pompieri militari bihoreni vor fi zilnic la datorie în...

Peste 250 de pompieri militari bihoreni vor fi zilnic la datorie în perioada minivacanței de 1 Decembrie 

Pe timpul minivacanţei de 1 Decembrie, efectivele unității și subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana” al județului Bihor vor fi prezente în mijlocul comunității, unde vor participa la evenimentele destinate sărbătoririi Zilei Naționale a României și vor asigura măsurile de protecţie şi siguranţă a cetăţenilor.

- Publicitate -

Astfel, în data de 1 Decembrie, șapte plutoane de pompieri vor defila în localitățile Oradea, Salonta, Marghita și Valea lui Mihai, un efectiv de peste 150 de pompieri bihoreni luând parte la ceremoniile militare desfășurate cu prilejul Zilei Naționale a României. De asemenea, în cadrul paradelor militare organizate în data de 30 noiembrie în Aleșd, respectiv în data de 1 Decembrie în Marghita, pompierii vor defila cu autospeciale de stingere, de lucru la înălțime, autospeciale de descarcerare, ambulanțe SMURD și alte echipamente și mijloace specifice.

Pentru gestionarea, cu promptitudine și eficiență, a situațiilor de urgență care pot apărea în această perioadă, peste 250 de pompieri salvatori sunt pregătiți să intervină în orice moment, numărul forțelor și mijloacelor de intervenție fiind suplimentat în cazul producerii unor evenimente de amploare.

 În scopul optimizării misiunilor orientate spre siguranța comunității, echipajele de pompieri vor asigura sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei în cazul manifestărilor fenomenelor hidro-meteorologice periculoase.

De asemenea, în cazul apariţiei efectelor cu impact asupra comunităţii, grupa operativă va fi activată la nivel județean în sistem integrat, cu reprezentanţi din celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi cu cei aflați în componența autorităților și instituțiilor implicate în managementul tipurilor de risc specifice.

La urgențele medicale vor interveni, la nivel județean, cele 11 echipaje ale SMURD Bihor, din care 10 echipaje de pompieri militari paramedici din cadrul subunităților inspectoratului, cu 10 ambulanțe de tip B2 și cu autospeciala pentru victime multiple și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, cu două unități de terapie intensivă mobilă (din care una cu specific neonatologic) și autospeciala medicului de urgență.

Premergător minivacanței de 1 Decembrie, inspectorii de prevenire au desfășurat, la nivel județean, activități de îndrumare și control, pe linia respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor la operatori economici care organizează activități cu aflux mare de persoane.

Pe lângă identificarea şi înlăturarea neregulilor specifice, specialiştii noştri au asigurat instruirea personalului angajat, astfel încât aceştia să cunoască şi să respecte regulile de prevenire a incendiilor şi, la rândul lor, să le transmită utilizatorilor.

Astfel, în ultimele două săptămâni, pompierii au executat 14 controale la spațiile de alimentație publică și divertisment, în urma cărora au fost constatate 80 de deficienţe, din care 3 au fost înlăturate pe timpul verificărilor. În urma acţiunilor de control preventive, au fost aplicate 78 de sancţiuni contravenţionale, din care 57 de avertismente și 21 de amenzi în cuantum de 44 000 lei.  

De asemenea, pentru consolidarea climatului preventiv, echipajele de pompieri au derulat peste 20 de misiuni de recunoaștere la categoriile de obiective pentru care sunt preconizate evenimente cu public numeros și la cele des frecventate în această perioadă.

Având în vedere că pe timpul minivacanței de 1 Decembrie majoritatea cetăţenilor aleg să-și petreacă timpul liber în zonele turistice, pompierii bihoreni vă reamintesc principalele reguli de prevenire a incendiilor la unităţile de cazare:

  • Studiați planul de evacuare în caz de incendiu existent pe partea interioară a uşilor camerelor de cazare;
  • Identificați traseele de evacuare, precum și eventualele butoane manuale de semnalizare a incendiilor;
  • Informați personalul existent la recepţii atunci când se identifică blocarea căilor de evacuare sau depozitarea necorespunzătoare a materialelor combustibile;
  • Nu utilizați instalaţii  şi aparate electrice cu defecţiuni sau improvizaţii.
  • Respectați interdicţia privind fumatul şi utilizarea focul deschis; scrumul şi resturile de ţigări se vor arunca în locuri special amenajate.

În cazul în care participați la evenimente cu aflux mare de persoane:

  • Nu blocați căile de acces pentru a permite intervenția autospecialelor sau accesul la hidranții exteriori.
  • Nu aruncați la întâmplare țigările. Este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate.
  • Nu lăsați copiii nesupravegheați.
  • Respectați întotdeauna recomandările forțelor de ordine sau ale organizatorilor evenimentului, pentru a rămâne în siguranță.

Pompierii militari bihoreni vă doresc să aveți parte de o minivacanță fără incidente și vă urează, cu prilejul Zilei Naționale,  La mulți ani cu multă sănătate și bucurii alături de cei dragi!

De asemenea, urăm “La mulți ani!” tuturor  românilor care își serbează onomastica de Sfântul Andrei!”

- Publicitate -

Urmărește-ne și pe Google News

- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

32,109FaniÎmi place
1,784CititoriConectați-vă
41CititoriConectați-vă
1,390AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI