8.1 C
Aleşd
luni, 27 martie 2023

Peste 100 de persoane s-au adunat în fața Colegiului Medicilor Bihor, pentru a o susține pe dr.Flavia Groșan

Urmărește-ne și pe Google News

Doctoriţa Flavia Groşan a fost audiată, luni, la Colegiul Medicilor Bihor, pentru a explica declaraţiile controversate făcute în ultimele zile în spaţiul public.

- Publicitate -

Update: Președinta Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiș, a anunțat, după audierea doctoriței Flavia Groșan că aceasta nu primește nicio sancțiune pentru declarațiile controversate pe care le-a făcut în spațiul public. „Doamna doctor va continua să își trateze pacienții exact cum a făcut-o până acum. Comisia de etică şi deontologie nu poate să dea nicio sancţiune.”, a precizat dr. Carmen Pantiș.

UPDATE! dr.Flavia Groșan a ieșit de la audiere.

„Am posibilitatea să apăr un om. De aceea prezența mea sper să o ajute. În privirea ei și în zâmbetul ei am văzut că e omenoasă. Nu o cunosc personal, nu am fost tratat de dânsa, și să sperăm că nu vom ajunge niciodată să fim tratați de dânsa. Este o nedreptate și îmi face impresia că se va pregăti să o îndepărteze de tratament. Țara asta pe toată lumea îndepărtează, important e să fii român. Zilnic mor 100 de oameni, nu se urmărește nimic, decât să moară oameni. Am avut trei sau patru colegi de facultate, din Timișoara care s-au îmbolnăvit de COVID și s-au vindecat. Din Oradea nu am avut apropiați care au fost bolnavi, cunoștințe am mai avut, dar prieteni nu”, a spus unul dintre participanții la protest.

Vezi mai jos imagini de la eveniment!

- Publicitate -
- Publicitate -
 
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

32,779FaniÎmi place
1,768CititoriConectați-vă
41CititoriConectați-vă
1,420AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI