10.7 C
Aleşd
sâmbătă, 24 mai 2025
Blue Container Aleșd

Pericol de explozie într-un bloc din Bihor. O femeie a vrut să încerce butelia cu o lumânare

În seara zilei de miercuri, pompierii Stației Ștei au preîntâmpinat producerea unei deflagrații într-un bloc de pe strada Andrei Mureșanu din localitate, acționând pentru evacuarea a două butelii și stingerea incendiului ce a cuprins bucătăria unui apartament situat la etajul 4, după ce proprietara a încercat să verifice cu flacără (o lumânare aprinsă), etanșeitatea garniturii buteliei.

În urma apelului primit prin Sistemul Unic 112, în jurul orei 21.10, care sesiza producerea evenimentului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a mobilizat cu operativitate, la adresa indicată, două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Ștei, din care unul de stingere, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și unul de paramedici, cu ambulanța SMURD a subunității.

Ajunși la locul intervenției, pompierii militari au acționat pentru lichidarea focarelor și pentru evacuarea a două butelii din bucătăria cuprinsă de flăcări, reușind să împiedice producerea unei explozii și propagarea incendiului la celelalte încăperi ale locuinței și la apartamentele învecinate.

În urma evenimentului, au ars mobilierul și bunurile din bucătărie. Din fericire, nu au existat persoane rănite, proprietara apartamentului, în vârstă de 88 de ani, autoevacuându-se în momentul izbucnirii incendiului.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

37,119FaniÎmi place
1,740CititoriConectați-vă
1,007CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,800AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI