Centrul Infotrafic al Poliției Române transmite că pe DN 19 Oradea-Carei, în zona localității Tarcea, un autotren încărcat cu butelii cu gaz metan este oprit pe suprafața de rulare, întrucât prezintă scăpări de gaze la una dintre butelii.
Circulația este întreruptă pe ambele sensuri, pentru a facilita intervenția echipajelor MAI.
Se estimează reluarea normală a traficului în 60-90 de minute.
Update: La ora 15.33, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la faptul că, pe raza localității Tarcea exista pericolul producerii unei explozii, întrucât una din cele 840 de butelii, aflate într-un TIR, prezenta scăpări de gaze.
La fața locului, au fost mobilizate cu operativitate, cinci echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Valea lui Mihai, Detașamentului de Pompieri Marghita și Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, cu 3 autospeciale de stingere, o autospecială CBRN, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă.
A fost balizată zona și au au fost evacuate toate persoanele pe o rază de 300 de metri (în total 42 de persoane aflate în zona de risc: de pe stradă, dintr-un bloc și din casele aflate în zona respectivă). De asemenea, s-a luat măsura restricționării traficului, pe ambele sensuri.
S-a acționat. pentru răcirea buteliilor și evacuarea celei defecte, pompierii preîntâmpinând producerea unei explozii.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, comisar șef Alina Fărcuța, a precizat că traficul în zonă a fost reluat în jurul orei 16.50.


































