ORAȘUL FAPTELOR BUNE SE ÎNTOARCE LA ORADEA!

423

Zeci de povești, sute de mii de euro strânși, oameni veniți din toate colțurile țării, 7 zile, 24/24 de ore, toate în Orașul Faptelor Bune. În perioada 16 – 22 decembrie, Oradea redevine #OrașulFaptelorBune. Radio ZU și Visit Oradea, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea, construiesc orașul care dăruiește.

7 zile și 7 nopți, Radio ZU va transmite LIVE din Piața Unirii. 9 dintre DJ-ii Radio ZU, Mihai Morar, Daniel Buzdugan, Emma Ștefan, Tea Teodorescu, Adi Mihăilă „The Hitman”, Raluca Benavides, Răzvan Popescu, Cuza și Vlad Drăgulin vor locui timp de o săptămână, 24 din 24 de ore, în Casa Radio ZU, o casă de sticlă, special construită în Piața Unirii.

Această combinație de studio de radio și casă va conține toate dotările de care cei 9 DJ-i au nevoie pentru a-și îndeplini misiunea cu succes. Microfoane, mixer, dormitoare, dușuri, o bucătărie mică, o zonă de relaxare și o echipă de colegi gata să îi ajute în această misiune a faptelor bune.

DJ-ii ZU îi încurajează pe toți românii să privească atent în jurul lor și dacă pot ajuta pe cineva care are nevoie, să o facă. „Orașul Faptelor Bune este doar punctul de plecare al acestei inițiative; împreună putem face România Faptelor Bune. Cei care vor să se implice, dar nu știu de unde să înceapă pot vizita www.radiozu.ro/orasulfaptelorbune. Aici va fi disponibilă o platformă unde se pot înscrie cei care au nevoie de sprijin, dar în același timp, este platforma unde cei care doresc să le vină în ajutorul celor care au nevoie, o pot face.”

La ediția trecută din Oradea, în urna amenajată în Casa Radio ZU au fost donați peste 190.000 de euro. Urna va fi nelipsită și la ediția din acest an, organizatorii invitând orădenii și turiștii să fie alături de cei care au nevoie, cu aceeași generozitate. Târgul de Crăciun din Oradea își deschide porțile vineri, 3 decembrie 2021, la ora 14:00.

Tot ce se întâmplă în Orașul Faptelor Bune se va auzi 24 de ore din 24 ON AIR pe frecvențele Radio ZU https://radiozu.ro/reteauazu și va fi live pe radiozu.ro – visual radio https://radiozu.ro/live, pe pagina oficială de Facebook a Radio ZU https://www.facebook.com/radiozu, pe canalul Youtube al Radio ZU https://www.youtube.com/user/videozufm și pe ZU TV https://myzutv.ro/.

De asemenea, cele mai spectaculoase momente vor fi postate pe conturile oficiale de Instagram și Facebook ale Visit Oradea, Radio ZU și Târgul de Crăciun Oradea.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.