O femeie din Ucraina, depistată ascunsă în cabina unei autoutilitare în Vama Borș

229

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au descoperit, ascunsă într-o autoutilitară, în locul destinat șoferului pentru odihnă, o femeie din Ucraina care încerca astfel să iasă ilegal din țară. 

În data de  01.09.2020, în jurul orei 15.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, judeţul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul român R.C., în vârstă 33 de ani, conducând autoutilitara marca Opel, înmatriculată în România.

La controlul de frontieră a fost descoperită, ascunsă în locul destinat șoferului pentru odihnă, o persoană de sex feminin.

În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana este cetățean ucrainean şi are 33 de ani. Şoferul mijlocului de transport a declarat faptul că a preluat-o pe femeie dintr-o staţie PECO şi a ascuns-o în cabina autoutilitarei cu scopul de a o ajuta să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.