O femeie din Oradea salvează trei vieți și va reda vederea altor două persoane în urma unei prelevări de organe

638
Medici

Situaţia deosebită în care ne aflăm, cauzată de pandemia COVID-19, printre multe altele, pune o presiune mare asupra mecanismului atât de complex al activităţii de donare şi transplant, un mecanism care implică multe echipe medicale din diferite specialităţi, în mod deosebit din secţiile de terapie intensivă ale spitalelor. Aşa că, în această situaţie dificilă, cu toţii îşi dublează efortul pentru a putea transforma suferinţa în speranţă.

La Oradea, familia unei paciente, aflată în moarte cerebrală după un accident vascular cerebral, și-a dat acordul ca organele să fie donate pentru salvarea altor vieţi. Echipa ATI şi de coordonare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, formată din Dr. Tudorel Sabău, Dr. Carmen Pantiş, Dr. Ştefan Pataki, Dr. Silviu Turcus, as. Gergely Otto şi Dr. Ryan Bhagerutti, au făcut posibil ca şi azi să spunem DA pentru VIAŢĂ! Efortul lor a fost preluat de echipele de prelevare ficat şi rinichi ale Institutului Clinic Fundeni, conduse de Dr. Vasile Lungu şi Dr. Vlad Olaru.

Astfel, gestul de omenie al unei familii şi mobilizarea exemplară a profesioniştilor implicaţi în activitatea de transplant salvează 3 oameni prin transplant de ficat şi rinichi şi redau vederea pentru alţi doi pacienţi.

O pacientă de 51 de ani a primit şansa la o viaţă mai bună după operaţia de transplant de ficat realizată de echipa IC Fundeni, condusă de Conf.Dr. Vlad Braşoveanu, alături de Dr. Ion Barbu, Dr. Alexandru Ristea, Dr. Ionuţ Scurtu şi cu sprijinul indispensabil al echipei ATI: Conf.Dr. Gabriela Droc, Dr. Mihai Simionescu, Dr. Daniela Pungă. Oameni care ne impresionează cu nemăsurata lor putere de a crede în viaţă şi care au investit ani de muncă, pasiune şi migală istovitoare pentru a ne demonstra că după moarte există viaţă.

Pentru alţi doi pacienţi, priceperea şi măiestria Dr. Cătălin Baston şi Dr. Costin Gângu cu suportul ATI asigurat de Dr. Liliana Domnişoru şi nefrolog Dr. Paula Vizireanu vor aduce bucuria vieţii prin transplant renal. Transplantul de cornee se va realiza la Spitalul Militar Bucureşti.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.