Nuntă din Oradea oprită de polițiști pentru nerespectarea regulilor din pandemie. În local erau peste 300 de persoane

2370
Mășcați
Foto caracter ilustrativ

Sâmbătă, 10 octombrie, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au acționat în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, restaurante, în trafic, precum și în mijloacele de transport și cele de transport în comun, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor.  

 

În acest context, începând cu ora 20.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oradea au organizat o acțiune pe raza municipiului Oradea, în cadrul activităților de verificare a modului de respectare de către administratorii sălilor de evenimente a interdicțiilor specifice în contextul COVID 19. În acțiune au fost angrenați, alături de polițiștii orădeni și pompieri militari, polițiști de frontieră, reprezentanți ai D.S.P. Bihor, I.T.M. Bihor și ai A.N.S.V.S.A. Bihor.

Astfel, in jurul orei 21.00, polițiștii orădeni s-au autosezizat că la un local de evenimente din municipiul Oradea, se desfășura un eveniment privat (nuntă) la care nu erau respectate prevederile legale privind numărul total de participanți (50 de persoane în interior/100 pe terasă), constatându-se prezența la respectivul eveniment a peste 300 de persoane.

Participanții la eveniment au fost legitimați, iar evenimentul a fost oprit la intervenția polițiștilor. 

În acest context, polițiștii orădeni au întocmit dosar penal în cauză și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „zădărnicire a combaterii bolilor”.

De asemenea, administratorul societății respective a fost sancționat cu amendă în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea regulilor privind organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții / restricții.

În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 1.290 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 108 societăți comerciale și 47 de mijloace de transport, din care 31 de mijloace de transport public în comun.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 136 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 41.000 de lei.

Astfel, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (purtarea de mască) au fost aplicate 125 de sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 21.000 de lei.

Echipajele prezente în teren au aplicat 9 sancțiuni cu amenzi în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar o sancțiune cu amendă în valoare de 2.000 de lei a fost aplicată pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

Acțiunile de verificare vor continua la nivelul județului Bihor și în următoarea perioadă, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19. 

Reamintim că cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară apelând la linia TelVerde – 0800800165.

 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.