4.2 C
Aleşd
marți, 3 decembrie 2024
Blue Container Aleșd

Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, în vizită de lucru la Oradea

Primarul Oradiei, Florin Birta, a primit astăzi vizita ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, împreună cu care a vizitat șantierul viitorului incubator de afaceri din Oradea și a stat de vorbă cu pioni importanți din domeniul IT. De asemenea, cei doi, alături de președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, au participat la o întâlnire cu conducerea Universității Oradea.

‘’Digitalizarea administrației locale a devenit deja o necesitate și trebuie să găsim soluții pentru transformarea digitală la nivel local, astfel încât să creștem competențele digitale și să facilităm serviciile publice pentru comunitate. Primăria Oradea face pași importanți înspre această direcție, susținând prin diverse inițiative comunitatea tech, se lucrează inclusiv la un incubator de afaceri care va reuni, sub același acoperiș, start-up-uri din domeniul creativ.’’, a precizat Florin Birta.

Sprijin guveramental pentru activitățile de cercetare

Sebastian Burduja s-a întâlnit cu conducerea administrativă a Universității Oradea și cu reprezentanți ai cercetării academice din cadrul unității de învățământ superior. Cu acest prilej, ministrul Sebastian Burduja i-a îndemnat pe universitarii prezenți la întâlnire să caute cercetători români care lucrează în străinătate și să îi aducă acasă. 

„În una-două săptămâni, vom lansa cel mai important proiect care îi vizează pe cercetătorii români, de top, din diaspora. Vrem să-i readucem acasă. Vor fi alocate 160 de milioane de euro, în granturi de câte 1,4 milioane, pe trei ani, pentru finanțarea unor activități de cercetare la cel mai înalt nivel. Aceasta înseamnă circa 120 de beneficiari ai acestor granturi. Ar fi bine ca Universitatea din Oradea să înceapă deja să caute astfel de parteneri în cercetare”, a precizat ministrul Burduja.

Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău a subliniat faptul că universitatea este interesată, în mod deosebit, de relația dintre cercetare și mediul economic. În acest sens, Parcul Științific și Tehnologic, la care se lucrează deja, în parteneriat cu Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor, și Centrul de Transfer Tehnologic, susținut de administrația locală, sunt – așa cum a remarcat primarul Florin Birta – pionii cei mai importanți ai dezvoltării locale. 

Singura clădire certificată low energy” din județ se află lângă Oradea

În campusul companiei tech Creatopy din Săldăbagiu de Munte, edilul împreună cu ministrul Digitalizării au avut ocazia să viziteze cea mai mare clădire certificată ‘’low energy’’ din Europa de Est, de către Institutul de Case Pasive din Germania. Aceasta se întinde pe 2,400 mp și găzduiește două companii orădene: Creatopy și Flipsnack. Sebastian Burduja a fost întâmpinat de fondatorul și CEO-ul, Gabriel Ciordaș care i-a împărtășit ministrului situația actuală a companiilor IT și ce măsuri ar fi binevenite pentru a încuraja dezvoltarea pe piața românească.

Primarul Florin Birta l-a însoțit pe ministru și pe șantierul viitorului incubator de afaceri „Cresc Oradea Mare”, care va funcţiona în clădirea fostului spital de neurologie din str. Louis Pasteur. Lucrările au ajuns deja la un stadiu fizic de 50%, iar o dată finalizat, va găzdui firme din domeniul creativ, precum dezvoltare de software pentru design, creaţie, animaţie, dar şi alte domenii creative.

La Make IT Oradea, organizația non-profit fondată la inițiativa Primăriei Oradea și a Agenției de Dezvoltare Locală Oradea, împreună cu membri locali, s-a vorbit despre ecosistemul local de IT și despre necesitatea consolidării comunității de start-up-uri și păstrarea companiilor o dată înființate, în România.

La finalul întâlnirilor, ministrul Sebastian Burduja i-a asigurat pe cei prezenți de întreg sprijinul echipei de consilieri specializați ai Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, astfel încât lucrurile să se miște în direcția dorită. Burduja a participat și la lansarea BIOdyssey, primul hub de inovație în medicină din România, care a avut loc în cadrul Conferinței Internaționale de Tehnologie Medicală.

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,558FaniÎmi place
1,730CititoriConectați-vă
998CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,700AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI