Mare atenție la persoanele aflate în apă: de vigilența dvs. ar putea depinde salvarea vieților celor dragi!

288
Pompierii pe baraj
Foto ©️ ISU Bihor
 

În fiecare an, în lunile de vară, s-au înregistrat decese atât în rândul adulților, cât și al copiilor în urma înecului în apele din județul Bihor, în anul 2021, pompierii militari  din cadrul unității și subunităților Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” desfășurând 15 misiuni de căutare și salvare de la înec, respectiv de degajare a trupurilor neînsuflețite ale unor adulți și copii din apele de pe teritoriul județului.

 

Având în vedere faptul că, în această perioadă caniculară, mulţi cetăţeni aleg să se răcorească scăldându-se, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor recomandă populaţiei să acorde o atenţie deosebită măsurilor de siguranţă menite a le proteja viaţa: 

• Scăldaţi-vă doar în locuri special amenajate pentru înot şi respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului;

• Evitaţi scăldatul solitar, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi sau nu aveţi deprinderile necesare; cel mai indicat este să nu vă aventuraţi să vă scăldaţi, dacă nu înotaţi bine;

• Evitaţi scăldatul în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline de plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci ori în locurile în care s-au produs anterior incidente: barajul de la Tileagd,  canalul colector de la Boiu, canalul de la Aștileu, apele Crişului Repede, Crişului Negru, Lacul de acumulare Șauaieu, respectiv Lacul Sântion etc.;

• Nu vă aventuraţi în apă când sunteţi în stare de ebrietate, seara târziu sau pe timp de noapte;

 • Nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare.

ATENŢIE PĂRINŢI!

În scopul prevenirii unor evenimente cu consecinţe tragice, pompierii militari recomandă părinţilor, bunicilor şi tutorilor legali ai copiilor, respectarea următoarelor măsuri:

• Nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi în apă sau în proximitatea apei, nici măcar în piscinele achiziţionate special pentru cei mici ori în  cadă;

• Urmăriţi continuu, comportarea copiilor în apă: nu vă lăsaţi distraşi de alte activităţi şi nu vă întoarceţi nicio clipă cu spatele la aceştia.  Nu uitaţi că cei mici sunt imprevizibili: ei trebuie să se scalde numai sub controlul părinţilor sau altor persoane mature, chiar dacă ştiu să înoate;

• Echipamentele speciale pentru siguranţa înotului (colac de salvare, aripioare gonflabile, tuburi gonflabile etc.) nu sunt în totalitate eficiente, de aceea vor fi utilizate  de către copii sub atenta supraveghere a unui adult;

• Împrejmuirea piscinei personale cu un gard poate preveni accidente nedorite în rândul minorilor;

• Purtarea vestelor de salvare de către copii este o metoda eficientă de prevenire a unor astfel de  accidente;

• Explicaţi-le adolescenţilor pericolul la care se expun scăldându-se în locuri neamenajate și consecințele grave, uneori tragice ale actelor de teribilism costând în sărituri în apă de pe platforme, poduri sau alte construcţii,  iar în cazul ieşirilor acestora „la scăldat” cu prietenii, stabiliţi de comun acord, o periodicitate şi o modalitate de contact; 

Intervenţia de urgenţă în cazul asistării la un accident de înot este crucială pentru salvarea unei vieţi, iar semnele care vă indică iminenţa înecului sunt: aplecarea capului pe spate; gura deschisă în încercarea de a inhala aer; capul ţinut în apă, cu gura la nivelul apei; lipsa emiterii de sunete; hiperventilaţie şi gâfâială; ochii sticloşi, incapabili să se concentreze; păr peste frunte sau ochi; lovirea involuntară a suprafeţei apei cu braţele.

Înecul nu se produce ca în filme!

Un binecunoscut salvamar american, Francesco A. Pia, autorul unor articole de specialitate, trage un semnal de alarmă cu privire la  aspecte mai puţin cunoscute, dar de importanţă vitală în ceea ce priveşte reacțiile persoanelor aflate în pericol de a se îneca, atrăgând atenția populației asupra faptului că înecul nu se produce ca în filme, de cele mai multe ori, persoana care se îneacă neputând striga după ajutor.

Astfel, potrivit acestuia: „Exceptând circumstanţele rare, oamenilor care se îneacă le este imposibil, din punct de vedere fizic, să strige după ajutor. Sistemul respirator a fost creat pentru a respira, vorbitul fiind a doua funcţie. Din acest motiv, respiraţia trebuie să se producă înainte de vorbire. Gurile oamenilor care se îneacă se scufundă în apă şi apoi reapar iar, pentru o scurtă perioadă la suprafaţă. Gurile lor nu stau destul de mult deasupra apei pentru a expira, a inspira şi a şi ţipa după ajutor. Când oamenii se îneacă, gurile lor apucă doar să expire şi să inspire repede înainte de a se scufunda iar. Oamenii care se îneacă nu pot să gesticuleze pentru a solicita ajutorul celor din jur. Instinctul îi forţează să îşi extindă mâinile în lateral şi să apese pe suprafaţa apei. Acest lucru le permite să iasă la suprafaţă suficient cât şi respire. …. Oamenii care se îneacă nu pot controla voluntar mişcările braţelor. Din punct de vedere fiziologic, oamenii care se îneacă nu se pot opri din înec pentru a realiza mişcări voluntare prin care să ceară ajutor. De la începutul şi până la finalul reacţiei instinctive, oamenii rămân drepţi şi nu există nicio dovadă care să demonstreze că ei ar da din picioare. Dacă nu sunt salvaţi, aceşti oameni reuşesc să se menţină la suprafaţă între 20 şi 60 de secunde”.

 

Urmărește-ne și pe Google News