3.8 C
Aleşd
vineri, 6 decembrie 2024
Blue Container Aleșd

Mare atenție la coșurile de fum! Incendiu la o casă din cauza unui coș de fum

În seara zilei de duminică, 14 ianuarie, pompierii militari orădeni au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată pe strada Ciucașului din municipiu.

 În urma apelului primit prin Sistemul Unic 112, care sesiza producerea  evenimentului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a mobilizat operativ, la fața locului, trei echipaje din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, cu două autospeciale de stingere și ambulanța SMURD a subunității.  

Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul, care se manifesta în podul locuinței, în mai puțin de 10 minute, reușind să împiedice propagarea acestuia la acoperiș și la încăperi și să salveze astfel bunuri de o valoare semnificativă.

În urma producerii evenimentului, provocat, cel mai probabil, de coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile (în coșul de fum fiind încastrată o grindă din lemn), au ars două grinzi și izolația tavanului unei încăperi, pe o suprafață de circa cinci metri pătrați.

La nivelul județului Bihor, personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” derulează campania de informare și educație preventivă R.I.S.C. ”Siguranța NU e un joc de noroc!”, scopul acesteia vizând salvarea de vieți și bunuri prin conștientizarea cetățenilor asupra riscurilor majore la care se expun prin nerespectarea normelor de prevenire a situațiilor de urgență generate de coșurile de fum.

În cadrul acesteia, pompierii bihoreni reamintesc cetățenilor faptul că burlanele și coșurile de fum reprezintă una din cauzele frecvente de incendiu în lunile reci ale anului, împrejurările determinante ale unor astfel de evenimente fiind legate de neizolarea faţă de materialele combustibile din structura acoperişurilor şi planşeelor (grinzi, căpriori), necurăţarea periodică a funinginii depuse pe coşurile de fum, neîntreţinerea coşurilor în urma utilizării lor îndelungate, neasigurarea etanşării burlanelor şi coşurilor de fum, precum şi existenţa unor coşuri de evacuare a fumului cu terminaţie în spaţiul podului pentru a menţine o temperatură mai ridicată şi pentru afumarea cărnii. 

Având în vedere frecvența ridicată a incendiilor generate de coșurile de fum în această perioadă, reamintim bihorenilor că astfel de evenimente se pot solda cu mari pagube materiale și uneori, din nefericire, cu persoane rănite sau chiar cu  pierderi de vieți omenești, iar pentru preîntâmpinarea acestor situații, coşurile de fum trebuie verificate și curăţate periodic, iar dacă este cazul, reparate, de persoane specializate şi autorizate. 

De asemenea, nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elemente combustibile din structura acoperişului, planşeului etc., coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile. Totodată, în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile. 

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,569FaniÎmi place
1,730CititoriConectați-vă
999CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,700AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI