Malul stâng al Crișului Repede, între Podul Sf. Ladislau şi Sinagoga Sion din Oradea, urmează să fie amenajat

191

Malul stâng al Crișului Repede, între Podul Sfântul Ladislau și Sinagoga Sion, își va schimba înfățișarea în cadrul unei investiții ce va depăși 10 milioane de lei, a anunţat primarul Florin Birta în conferinţa de presă de luni, 20 decembrie.

„De curând am aprobat indicatorii tehnico-economici pentru piațeta pietonală de deasupra parcării subterane din strada Independenței. Indicatorii au fost aprobați inițial în anul 2020, dar pentru a aduce prețurile la valorile actuale am comandat proiectanților să facă o actualizare a prețurilor. Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 10,5 milioane de lei. Cel mai târziu în cursul lunii ianuarie, atât piațeta de deasupra parcării cât și malul stâng vor fi scoase la licitație pentru proiectare și execuție, astfel încât sper ca până la finalul anului 2022 lucrările să fie executate”, a precizat primarul Florin Birta. 

Investiția vine să completeze cu finisaje lucrările de consolidare a malului stâng al râului Crișul Repede. 

Amenajarea se va face între Podul Sf. Ladislau și Sinagoga Sion, astfel creându-se o promenadă frumoasă în zona centrală. Coborârea se va face de la baza podului Sf. Ladislau spre malul Crișului, coborâre a cărei parte de structură a fost realizată de către Apele Române printr-un proiect finalizat anul acesta.

Obiectul proiectului îl constituie amenajarea arhitecturală cu finisaje și mobilier urban a platformei din beton armat, a treptelor, a rampei pietonale și a zidului de sprijin mal.

Amenajările propuse în proiect constau în placarea zidului de sprijin al malului şi a pereţilor parcării subterane, pavarea rampei, a treptelor şi a platformei pietonale, montarea balustradelor şi realizarea mobilierului urban.

Proiectul „Creșterea mobilității pietonale prin amenajarea malului stâng al Crișului Repede: Podul Sf. Ladislau -Sinagoga Sion” are o valoare de 10.547.155,47 de lei cu TVA și va fi implementat de către Primăria Oradea prin Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.