18.1 C
Aleşd
luni, 27 mai 2024
Blue Container Aleșd
 

“Lumină din Lumină” – Seară de reverența și muzică bizantină cu peste 1600 de spectatori

Cipleu Sorin Leontin - PSD Alesd  
 

Într-o atmosferă încărcată de reverență și emoție, Centrul de Cultură al Județului Bihor a deschis, cu succes, seria de evenimente “Lumină din Lumină”, ediția a doua. Concertul a avut loc la Arena “Antonio Alexe” din Oradea, în 4 aprilie și a fost o experiență muzicală și spirituală profundă pentru cei peste 1.600 de participanți prezenți.

În jurul unei scene ce simboliza crucea de la Golgota, scăldat în lumina lumânărilor, publicul a avut privilegiul de a fi martor la interpretări sublime ale pricesnelor și muzicii bizantine, oferite de renumitul grup Tronos al Catedralei Patriarhale din București și de artiștii Maria Coman, Alexandra Chira, Elena Buda și Antonela Ferche-Buțiu, căreia i s-a alăturat un cvartet de coarde format din prof. coordonator Liviu Buțiu – vioară, Casian Demian – vioară, Petre Șinca – violă și Mihaela Popa – violoncel. Momentele au fost acompaniate de toaca mânuită de Darius Ureche.

“N-am dorit să subliniem dramatismul și profunzimea acestor cântări, iar artiștii care au urcat pe scenă au transmis această emoție din suflet. Ne bucurăm că am putut oferi publicului o experiență autentică și diversificată prin talentele locale care au strălucit alături de cele din afara județului.

Ciprian Blejan

A fost o onoare să marcăm încă un eveniment ”Sold-Out” și sperăm că fiecare moment petrecut împreună a adus lumină și pace în sufletele bihorenilor, înainte de sărbătorirea Paștelui, care se apropie cu pași repezi”, a declarat managerului Centrului de Cultură al Județului Bihor, dl. prof. Liviu Buțiu.

Concertul a fost înregistrat și va fi transmis de Televiziunea Română (TVR) în Vinerea Mare, pe 3 Mai.

„Lumină din Lumină” a fost organizat de Consiliul Județean Bihor prin Centrul de Cultură al Județului Bihor, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Episcopia Ortodoxă a Oradiei, Visit Oradea, TVR și Astoria Grand Hotel.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,547FaniÎmi place
1,738CititoriConectați-vă
992CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,590AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI