13.8 C
Aleşd
vineri, 11 iulie 2025
Blue Container Aleșd

Lucrările la inelul metropolitan Bihor avansează rapid: Tronsonul dintre Nojorid și Băile Felix aproape finalizat

Lucrările la inelul metropolitan al județului Bihor progresează conform planului, ajungând la un stadiu avansat. Lotul 1, cuprins între Nojorid și Băile Felix, are un progres de 90%, urmând să fie deschis circulației în două etape.

Primul tronson, de 2 kilometri, situat între sensul giratoriu de la intersecția cu Centura Nojorid și cel de la intersecția cu DN79, va fi finalizat până la sfârșitul lunii octombrie. Indicatoarele au fost deja amplasate, iar marcajele urmează să fie realizate.

Cel de-al doilea tronson, de 6 kilometri, care ajunge până la drumul comunal Băile Felix – Cordău, va fi deschis în noiembrie, în prezent fiind în curs de așternere stratul final de asfalt. După asfaltare, vor fi montate parapetele și vor fi efectuate marcajele rutiere.

În paralel, viaductul din Băile Felix, parte a aceluiași lot, este realizat în proporție de 90%. Lucrările de hidroizolație la placa de suprabetonare sunt în desfășurare, iar asfaltarea va începe la jumătatea lunii octombrie. Finalizarea lucrărilor la viaduct este planificată pentru sfârșitul anului, urmând ca întreg inelul metropolitan să fie deschis circulației în primăvară, conform declarațiilor președintelui Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.

Lotul 2, care se întinde între Băile Felix și Oșorhei, are un progres de 50%, iar lucrările avansează rapid pe tronsonul dintre Oșorhei și Cheriu, unde va începe în curând turnarea primului strat de asfalt. Acest tronson va fi deschis circulației în noiembrie.

Valoarea contractului pentru Lotul 1, executat de asocierea S.C. ASFAMIXT S.R.L., S.C. OPR ASFALT S.R.L. și S.C. DACIA FABER S.R.L., este de peste 70 milioane de lei, în timp ce Lotul 2, executat de PORR Construct, are o valoare de aproximativ 81 milioane de lei.

Inelul metropolitan va facilita legătura cu drumurile naționale DN1, DN76 și DN79 și cu centurile din zona metropolitană Oradea. Finanțarea proiectului este asigurată prin Programul Național „Anghel Saligny” și fonduri ale Consiliului Județean Bihor și Primăriei Oradea.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

37,237FaniÎmi place
1,741CititoriConectați-vă
1,014CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,820AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI