Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în colaborare cu Asociația Cei 40 de Mucenici, va derula, în luna martie a.c., proiectul ”Uitarea înseamnă o nouă condamnare”, care se adresează elevilor de liceu interesați de represiunea comunistă și memorialistica de detenției.
Activitățile care se vor derula în cadrul acestui program educativ vizează, în prima parte, o prezentare a ceea ce a însemnat regimul carceral din perioada comunistă, susținută de muzeograful dr. Cristina Liana Pușcaș, apoi vizionarea unui documentar video, realizat cu unul dintre foștii deținuți politic bihoreni, respectiv, în ultima parte, se vor purta discuții privind rezistența și represiunea comunistă.
Proiectul va fi lansat pe 9 martie 2022, când, în România, se marchează Ziua Foștilor Deținuți Politic și se va derula timp de patru săptămâni, în baza unor programări prealabile. Întâlnirile cu elevii se vor desfășura la secția Muzeului Orașului Oradea (Cetatea Oradea), Piața Emanuil Gojdu nr. 39-41, de luni până vineri, între orele 9.00 și 16.00, și fiecărei clase de elevi i se va aloca o oră. Costul unui bilet de intrare este de 5 lei/persoană.
Cadrele didactice interesate sau elevii care doresc să cunoască mai mult despre ce a însemnat Gulagul românesc se pot înscrie la acest program la numărul de telefon: 0359/191.096.