Isprava unui tânăr de 19 ani. A furat o autoutilitară, a condus fără permis, iar în final a fost prins de polițiști și incătușat.

236
retinut-arestat-politie-800x451
Foto caracter ilustrativ
 

Un tânăr de 19 ani a încurcat viața reală cu cea din film. S-a crezut hoțul perfect, însă în final a fost încătușat de politiști.

 

“Luni, 28 ianuarie , la ora 15.13, pe raza localității Biharia, polițiștii Secţiei nr.3 de Poliţie Rurală Biharia din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat în trafic o autotutilitară care fusese reclamată sustrasă în cursul aceleiași zile, în jurul orei 14.00, din localitatea Șimleul Silvaniei, județul Sălaj.”, transmite purtătorul de cuvânt al poliției Bihor, comisarul Alina Dinu.

Polițiștii din Biharia au identificat persoana care conducea autoutilitara ca fiind un tânăr de 19 ani, din comuna Bobota. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că tânărul respectiv nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar după audierea sa, sălăjeanul de 19 ani a fost predat polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.