Marți, 24 septembrie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 95 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 32.385 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut șapte permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute șase certificate de înmatriculare și au fost constatate șase tamponări.
38 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 14 participanți la trafic au fost sancționați pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, două sancțiuni au fost aplicate pentru depășiri neregulamentare, iar 41 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Astfel, marți, 24 septembrie, la ora 10.55, pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Topa de Criş a fost depistat în trafic un bărbat de 36 de ani, din municipiul Cluj – Napoca, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 120 de km/h, înregistrată radar.
Conducătorul auto care a depăşit limita legală de viteză cu 50 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.


































