Indicatorii tehnico-economici ai Centurii Oșorhei, aprobați

103
 

Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința extraordinară de astăzi, 15 noiembrie, indicatorii tehnico-economici pentru realizarea Centurii Oșorhei.

Centura va avea o lungime de 5,8 kilometri, cu o bandă pe fiecare sens de circulație (7 metri lățime/sens). Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a explicat traseul noului drum: „Centura Oșorhei va porni din girația de pe Centura Oradea, înainte de trecerea peste calea feratăși continuă spre drumul care duce spre satul Cheriu. Drumul va merge paralel cu liniile de cale ferată, trecând pe lângă Oșorhei. Va avea prima intersecție cu drumul județean care duce la Copăcel. Centura va vira apoi la stânga, printr-un pasaj peste calea ferată, și va reveni în Drumul Național DN1, în zona girației care duce spre satul Fughiu.

Proiectul de hotărâre „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea, Lotul I: DJ767J (Sector 1) și DJ767E”  cuprinde și reabilitarea drumului județean dintre localitățile Oșorhei și Copăcel. Drumul are o lungime 12,7 kilometri. 

Vom organiza licitația pentru selectarea unui constructor. Dacă nu vor fi contestații, în primăvară vom avea un contract semnat și vom începe lucrările. În 18 luni ar trebui să fie gata. Lucrările vor fi finanțate din fonduri europene. Circulația se va îmbunătăți considerabil, iar tranzitarea localității Oșorhei se va face fără ambuteiaje”, a adăugat Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor. 

Valoarea totală pentru realizarea Centurii Oșorhei și reabilitarea drumului județean este de 159.122.307,98 lei, inclusiv TVA. 

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.