Încep lucrările la incubatorul de afaceri „Cresc Oradea Mare”

115
 

A fost semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru amenajarea incubatorului de afaceri în clădirea fostului Spital de Neurologie din strada Louis Pasteur. Lucrările vor fi executate de către SC Conpila SRL (lider de asociere) și Inselma SRL  (în calitate de asociat).

Denumit „Cresc Oradea Mare”, incubatorul de afaceri va găzdui firme din domeniul creativ, precum dezvoltare de software pentru design, creaţie, animaţie şi altele.

Lucrările vor începe la sfârșitul lunii noiembrie, durata de execuție fiind de 18 luni, iar valoarea contractului este de 11.974.433,27 lei fără TVA. Finanțarea investiției este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 – Axa prioritară: 2 Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 2.1B Incubatoare de afaceri. 

Proiectul urmărește dezvoltarea unui incubator de afaceri într-o clădire neutilizată, situată pe str. Louis Pasteur nr. 28 (clădirea fostului Spital nr. 5), cu o suprafață utilă de 2.200 mp, aflată în proprietatea Municipiului Oradea.

În urma reabilitării clădirii, se va amenaja spațiul de desfășurare a activității de incubare cuprinzând în total 15 birouri pentru start-up-uri, 30 spații de lucru în open space, 6 ateliere – spații suport pentru firmele incubate, săli de evenimente și training.

La demisolul clădirii se vor amenaja: 2 birouri pentru incubare, 6 ateliere – spații suport pentru firmele incubate, sala ședințe, sala serverelor (necesară pentru infrastructura IT a incubatorului), grupuri sanitare, depozite, punct termic. 

La parter au fost prevăzute 6 birouri pentru incubare, 2 birouri administrative, 1 loc de luat masa (bufet + oficiu de preparare), o sală de training modulară (capacitate maximă 49 de locuri), grupuri sanitare și depozit. 

La etaj au fost prevăzute 7 birouri pentru incubare și un open space de aproximativ 180 mp pentru rezidenți (în aripa dreaptă), o sală de evenimente/ședințe modulară cu o capacitate maximă de 120 locuri și grupuri sanitare. 

Pentru amenajarea incubatorului s-au prevăzut dotări minime pentru buna desfășurare a activităților rezidenților. Astfel, s-a propus achiziționarea de mobilier, echipamente IT, infrastructura pentru monitorizarea clădirii, acces pe bază de cartele și dotarea atelierelor cu echipamente specifice activităților din domeniul creativ. 

Acest proiect este implementat de Primăria municipiului Oradea prin Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională, iar semnarea contractului de execuție lucrări nr. 460303 pentru obiectivul de investiții „Promovarea antreprenoriatului creativ prin dezvoltarea incubatorului de afaceri: Cresc Oradea Mare” cod SMIS 122936 a avut loc în data de 15 noiembrie.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.