Incendiu provocat de o țigară. Un copil și doi adulți au fost răniți

511

Un copil și doi adulți au fost răniți în urma unui incendiu produs în localitatea Balc

 

O fetiță de trei ani și părinții acesteia au suferit arsuri în urma unui incendiu izbucnit în locuința acestora, după ce, cel mai probabil, bărbatul adormise cu țigara aprinsă.

În seara zilei de miercuri, 23 februarie, în jurul orei 22.15, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a fost sesizat prin numărul unic 112, cu privire la izbucnirea unui incendiu la o casă situată în localitatea Balc, eveniment în urma căruia, persoanele care se aflau în locuințăau fost rănite.

Pentru gestionarea situației de urgență semnalate, la adresa indicată de apelant au fost mobilizate operativ, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Marghita, din care două de stingere și unul de prim ajutor calificat, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța SMURD a subunității, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. 

Până la sosirea echipajelor, bărbatul, în vârstă de 37 de aniși femeia, în vârstă de 21 de ani, care s-au trezit în momentul manifestării flăcărilor, au reușit să se autoevacueze și să evacueze fetița,  în vârstă de 3 ani, din casa incendiată.

Ajunse la fața locului, echipajele medicale și echipajul de pompieri paramedici au acordat îngrijirile care se impuneaucelor trei victime (bărbatului, care suferise arsuri de gradele II și III pe aproximativ 50% din suprafața corporală, fetiței, care prezenta arsuri de gradele I și II la nivelul feței și gâtului și femeii, care suferise arsuri de gradul II la mâini), transportându-le ulterior, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.

Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul în aproximativ cinci minute, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la cealaltă încăpere, la holul și la acoperișul casei și să salveze un câine surprins de incendiu în interiorul locuinței. 

Daunele materiale înregistrate au constat în două canapele, două uși, materiale textile și circa 16 metri pătrați din tavanul camerei afectate de flăcări. 

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de fumat, unul dintre adulți adormind cu țigara aprinsă. 

Facem precizarea că acesta este cel de-al doilea incendiu provocat de fumat în această săptămână, în județul nostru, iar pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente, soldate cu pagube, persoane rănite și uneori, din nefericire, chiar cu pierderi de vieţi omeneşti, pompierii militari bihoreni subliniază încă o dată, importanța respectării măsurilorspecifice de apărare împotriva incendiilor generate de fumat: 

•​Nu fumați în pat, mai ales când sunteți obosiți, când luați somnifere sau când ați consumat alcool. Există riscul să adormiți cu țigara aprinsă și să provocați un incendiu;

•Utilizaţi întotdeauna scrumiere grele, care să nu se răstoarne uşor şi care să fie confecţionate din materiale incombustibile;

•​Stingeţi ţigara numai în scrumieră. Se recomandă să puneţi puţină apă în aceasta pentru a favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;

•​Nu goliţi scrumierele în coşurile de hârtie sau în alte locuri în care există materiale combustibile, deoarece acestea se pot aprinde şi provoca un incendiu;

•​Atunci când stingeţi ţigara, asiguraţi-vă că aţi stins-o cu adevărat, pentru că mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor, ziare sau pe orice alt material combustibil, generând un incendiu care poate mistui întreaga locuinţă.

 

Urmărește-ne și pe Google News

 
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.