14.2 C
Aleşd
joi, 3 octombrie 2024
Blue Container Aleșd

Incendiu produs la o gospodărie din localitatea Petrileni

Joi, 5 noiembrie, în jurul orei 09.25 echipajele Stației de Pompieri Ștei au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu produs la o gospodărie din localitatea Petrileni, comuna Rieni. 

​Incendiul, care se manifesta la garajul din curtea gospodăriei, a fost localizat şi lichidat rapid de forţele de intervenție mobilizate la fața locului.

​În urma producerii evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o un scurtcircuit electric, a ars parțial, un ATV (aripa dreaptă) și s-au degradat două frigidere și două corpuri de mobilă aflate în garaj.

​În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, pompierii militari bihoreni reamintesc cetățenilor necesitatea verificării periodice acordoanelor de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuirii acestora atunci când sunt uzate. 

​De asemenea, se interzice utilizarea aparatelorelectrice, cablurilor electrice, prizelor, întrerupătoarelor, dispozitivelor de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii. Indiferent că este vorba despre reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent.

Tot la capitolul improvizaţii se regăsesc şi reparaţiile efectuate de către o persoană neautorizată: fie că este vorba de un prieten priceput ori de un vecin bun la toate, diferenţa de tarif nu justifică pericolul la care vă expuneţi.

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,331FaniÎmi place
1,732CititoriConectați-vă
979CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,660AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI